miercuri, 31 martie 2010

Drumul Crucii la Târgu Mureş




Acum, când bat la geam cu degete de muguri florile primăverii,duiosul ritm al clopotului ne vesteşte vechea şi trista legendă, accea că Hristos a murit, că este în mormânt, şi că se va înălţa biruitor din mormânt, în giulgiul său alb ca floarea de cireş, înălţându-şi fruntea radioasă spre cer.
Trist şi impresionant, o trupă de teatru a pus în scenă în centrul municipiului Târgu Mureş, tragicele momente ale patimilor lui Hristos, actorii interpretând personajele care au luat parte la această dramatică scenă a martiriului, reuşind să introducă spectatorii în perioada de acum 2000 de ani, când Iisus cutreiera pământul propovăduind învăţăturile creştine.Sunt aproape două mii de ani de când creştinismul a scos popoare din întuneric,două mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu este cartea de căpătâi a creştinismului, după care s-a modelat omenirea. Creştinismul-una dintre cele patru mari religii ale lumii, dar cu cea mai mare influenţă-Evanghelia, această simplă şi arhicunoscută biografie a blândului nazarinean, al cărui trup a fost străpuns de cele mai groaznice dureri, însă nu pentru El, ci pentru binele şi mântuirea omenirii.
Întocmai a fost şi scopul actorilor care au interpretat această punere în scenă a legendei blândului nazarinean.Ei nu au dorit să atragă impresia asupra talentului lor,sau să cucerească aplauzele şi simpatia publicului, şi nici să promoveze vreun cult religios. Scopul lor a fost să amintească oamenilor de Patimile lui Hristos, şi să accentueze legătura dintre om si Dumnezeu.


sâmbătă, 13 martie 2010

Poezii într-un vers despre primăvară...

Primăvara înfloreşte iubirea.

Femeia este bolta universului,stele, lună şi soare, se regases în ochii ei.

Primăvara este dimineaţa anului, a cărei zori s-au ivit prin deschiderea ochilor tăi.

Deschide-ţi ochii să vezi lumina, deschide-ţi sufletul să vezi iubirea.

Primăvara aşază femeii coroana de flori pe cap şi iubire în suflet.

Mă simt ca o troiţă aşezată de primăvară la răscrucea unde se desparte copilaria de tinereţe.

Am visat cai albi pe panişti înflorite.

Ninsoare de primăvară

Primăvara a început cu ninsoare,
De data aceasta, ghioceii au răsărit din cer,
S-au desprins din flamurile argintii ale nourilor,
Şi s-au aşternut pe pământ, într-o ploaie de vise albe.

Câtă puritate, câta gingăşie aduce,
Acesată roire primăvăratică de bondari albi,
Această ploaie de sentimente,
Aceste mărţişoare de diamant.

luni, 8 martie 2010

Omagiu adus femeii

Primăvara începe cu tine, fiinţă supremă a Universului.Primăvara, dimineaţa anului şi-a revărsat zorii prin deschiderea ochilor tăi,a căror lumină învăluie Pământul.Femeie, eşti cerul omenirii, fără al cărui senin lumea ar rămâne descoperită, cu tandreţea ta, cu visurile tale, eşti mamă a pământului şi a copilariei, etern univers visător.
Primăvara, natura învie la viaţă prin tine, femeie care ne dai viaţă şi care ne eşti poartă spre Univers.Primăvara, natura trezită la viaţă, cerul senin, iarba încolţită, crenguţe înmugurite şi razele de soare,cei dintâi ghiocei toate acestea te definesc pe tine, zeiţă a sufletului.De dragul tău cerul e senin, soarele străluceşte, florile înfloresc şi sentimentele de primăvară te ridică în slăvi.
Femeie, prototip al îngerilor, simbol al frumuseţii şi gingăşiei, ptivindu-ţi chipul angelic, lumina şi seninătatea ochilor tăi, roşata buzelor tale asemeni unui răsărit de soare, mlădierea trupului tău, îmi pare că nu eşti femeie, ci lumina care se revarsă peste flori.
Tradiţia spune că mărţişorul este un simbol dăruit femeii la început de primăvară.Eu cred că femeia este un mărţior dăruit bărbatului la începutul lumii, este izvorul iubirii şi liniştea sufletului.
Ţie femeie, îţi închin toate sentimentele mele de primăvară, împreună cu cele mai calde urări de bine şi multă iubire.
LA MULŢI ANI!

duminică, 7 martie 2010

Ninsoare de primăvară

Primăvara a început cu ninsoare.Am văzut zăpada aşternută peste iarba verde şi mi-am imaginat câmpuri cu ghiocei.