Acum, când de acolo de unde în zilele de vară, soarele se avânta înfocat pe cer, coboară în corole de lumină zilele toamnei, înălţând cu mâinile lor galbene, racla aurie a celei dintâi toamne pământeşti.
Acum pădurile îngenunghează în faţa ei,aducându-i jertfe de frunze, livezile şi viile o întâmpină cu adânci mătănii, dăruindu-i cele dintâi fructe coapte.În susurul lor, râurile sună vecernii, iar vântul în zborul lui,ademeneşte frunzele galbene, asemeni unui dans al viselor de aur.Pe cer, prin ochii de raze, soarele priveşte îngândurat prin triunghiul stolurilor de păsări călătoare.
Asemeni frunzelor care prin căderea lor troienesc pădurile şi grădinile, amintirile de aur al celori dintâi toamne îmi troienesc sufletul.Sunt cufundat într-o nostalgie profundă.Mă gândesc la toamnele copilăriei mele, de care sunt legate dulci amintiri păstrate cu sfinţenie în sufletul virgin al unui copil.
Într-un tablou neuitat, mi se proiectează din acuarela amintirilor,zilele celor dintâi toamne, înmiresmate cu parfumul strugurilor copţi, colorate cu razele soarelui, auriul gutuilor, roşata merelor, albastrul prunelor, fructe pe care le păstrez în fructiera amintirilor din care îmi îndulcesc sufletul.Îmi amintesc de castanele maronii, pe care le adunam din parc şi mă jucam cu ele.Îmi amintesc şi de nucile lemnoase, care îmi înnegreau degetele.Şi printre toate acestea, la un loc de cinste, se află amintirea tomnatică al celor dintâi zile de şcoală, acelor zile din care a îzvorât elanul călătoriei prin viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu