Mi-e dor de zăpadă...

Mi-e dor de zăpadă, mi-e dor de iernile copilăriei, acele ierni albe, cu ger şi troiene uriaşe de zăpadă, cu copaci de zahăr şi râuri de cristal.Zăpada, mantia alba a pământului care se aşterne pentru a-i tine de cald pe timpul iernii, pământului înghetat.Zăpada, ea este cea care mi-a legănat iernile copilăriei.Prin fulgii ei, ea îmi aducea bucuria, ea îmi dăruia stelute albe, bulgări şi oameni de zăpadă.Ea îmi dăruia pârtii pentru sanie.Ea îmi aducea la streşină ţurţuri de gheată, candele de cristal care să fie de veghe pământului îngheţat.În sclipirea fulgilor ei, mi-l aducea în poarta casei pe darnicul Moş Craciu, ea îmi povestea în seara de Ajun, basmul sfânt al Naşterii Domnului.Prin ochii ei de gheaţă, am privit gingaşii fulgi,prin gerul ei m-am jucat cu bulgări şi oameni de zăpadă.Iarna, visul meu frumos, iarna, anotimpul viselor, al gândurilor curate şi al sufletelor de copii, care încă mai trăiesc în noi, şi colindă.