De-a v-aţi ascuns...

Joc, bucurie, visare, copilărie.Astfel se defineşte reîntoarcerea mea acasă la sfârşitul săptămânii trecute.De când sunt student, multe plecări şi întoarceri am avut, însă aceasta a fost una mai specială- nu m-am reîntors doar în locurile în care am copilărit, ci dincolo de acestea, în universul magic al copilăriei, acolo unde, cum spune maestrul Vieru:
"O ţară în care grănicerii,
Sunt greieraşii cei verzii,
Şi-n loc de paşaport se cere,
Să spui la vamă poezii"
De-a v-aţi ascuns- acest joc copilăresc, a fost pentru mine intrarea spre acel univers mirific al tărâmului de basm, din care am plecat în urmă cu ceva ani, şi la care m-am reîntors, asemeni voinicului din "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte".
Jocul a început în sâmbătă seara, când sub albastrul închis al cerului, pomii erau atât de înfloriţi încât aveai impresia că sunt uriaşe troiene primăvăratice.În acea ambianţă primăvăratică, am redescoperit tainele copilărăei jucându-mă împreună cu alţi copii şi tineri, minunatul joc de-a v-aţi ascuns.Era sfâşietoare bucuria acelei seri, lac blond cu uşoara dâră de spumă a pomilor , ca şi cum un înger nevăzut într-o barcă străvezie şi-ar fi muiat degetul în apă, însemnându-şi trecerea prin melancolia primăverii.
Să fii din nou copil...Ce poate fii mai minunat?Mai delicat?Mai proaspăt?Parcă mă vedeam copilul de altădată,după o noapte de nesomn, cu părul şi pelerina stropite de petale...de petale albe de cireşi şi de zarzăr, văzând pomii care s-au îmbrăcat peste noapte în cămeşi de flori. În clipa aceea, îngerii sunt aproape, noaptea e mai albă, se întâmplă un miracol: un copil s-a renăscut! Zâmbeşte cerul! […] S-a întâmplat un miracol pe pământ! Livezile înfloresc în cor. Totul e copilăresc. Bondarii murmură.Luna se înalţă mai sus. Un copil a renăscut. Pământul e un început de poveste .

"Cât e de bine, cât e de bine,
Să te joci copil mereu,
Într-un fraged April,
Oare cu cine, oare cu ce,
S-a jucat Dumnezeu cand a fost copil?"
(Grigore Vieru)

Autograf pentru...

Uimire.De asta am avut parte într-una dintre zilele zilele trecute, când reîntors în oraşul de unde mi-am luat zborul spre zarile studenţiei, oraş în care mă întorc să am de unde pleca, dar care pentru mine este "acasă".
Albastru şi abătut, visător, cu soarele în suflet şi cu parul în vânt, cu gândul pe nu ştiu unde, mă plimbam pe una din străzile oraşului, stradă pe care de aproape 20 de ani o străbat, mai ales în ultimii 4 ani, aceasta mi-a fost indispensabila.Mă plimbam pe stradă şi la un moment dat, am auzit pe cineva pronunţându-mi numele.M-am întors şi am văzut 3 fete, pe care eu nu le cunoşteam, dar ele mă cunoşteau sigur, din moment ce una m-a strigat pe nume.
Am intrat în vorbă cu ele, şi am fost surprins când una dintre ele mi-a spus că ma ştie de mult timp, că îi plac poeziile mele şi că îmi citeşte blogul.Spre încântarea mea, a scos un caiet din ghiozdan şi mi-a cerut un autograf, astfel i-am cunoscut si eu numele, atunci cand a trebuit să scriu dedicaţia, până atunci nu o cunoşteam, nu o vazusem niciodată, cred eu.
Trebuie numaidecât să menţionez, că ce m-a uimit cel mai tare nu este faptul că mi-a cerut autograf ( am dat multe dinastea), ci faptul că sunt în graţiile unora pe care nici măcar nu îi cunosc.
Dacă mai sunt şi alţii asemeni fetei respective, aveţi la dispoziţie adresa mea de e-mail,unde puteţi lua legătura cu mine, şi pot să vă cunosc şi eu.