Din înaltul cerului, un vânt rece se-năpusteşte asupra naturii, ducând în zborul lui, parfumul, culoarea şi cântecul zilelor şi nopţilor trecute de vară.Vânt rece şi stropi de ploaie vestesc începutul toamnei-venise Septembrie.
Nori vineţi, de culoarea prunelor coapte, acoperă seninul cerului.Picuri mari de ploaie cad pe pământ, lacrimile cerului vărsate în memoria călduroaselor zile de vară, şi liniştitelor nopţi înmiresmate cu izul crinilor şi al reginei nopţii.Stropi mari cad pe frunzele palide de spaima toamnei.Stropi prea grei pentru frăgezimea frunzelor care desprinse de pe crengi, plutesc lin în bătaia vântului, coborând pe pământ asemeni unui roi de fluturi galbeni. Frunzele cad,galbene, ruginii, împletind rochia de mireasă a toamnei.Vântul cutreieră pădurea luând în zborul lui frunzele copacilor, lăsând crengile pustiite.Părăsiţi de frunze şi de păsări, în bătaia vîntului, copacii prin mişcarea crengilor, murmură un cântec trist închinat toamnei.
Şi iată că la orizînt, imbrăcată în straie aurii, apare toamna ca o tânără Cosânzeană din basmele copilăriei, ducând în mână coşul cu fructe pe care-l rsătoarnă peste toate livezile pământului.În căderea roadelor, inima toamnei pulsează, şi limpede-i privirea şi dulce glasul în strugurii copţi.
Întâi Septembrie, ce-a dintâi ploaie tomnatică, cel dintâi vânt, cele dintâi frunze galbene...întâi de toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu