Naşterea Venerei

Eşti născută din scoica divinităţii,
Tu, perlă sidefie,simbol al frumuseţii,
Prototip al feminităţii divine,
Zeiţă a iubirii la romani,
Şi zeiţă a sufletului meu.

Acoperă-ţi trupul catifelat,
Cu haina nepăsării,
Cuprinde-mă şi pe mine în ea,
Cu părul tău lung cât istoria,
Galben ca spicul grâu,
Şi moale ca miezul de nucă,
Leagă trupurile noastre,
Să fim uniţi pe veci,
Să ne iubim etern.

Să ne îmbarcăm în scoica,
Din care te-ai născut şi-ai renăscut,
Şi să plutim pe apa lină a oceanului,
Legănaţi de sentimentul iubirii,
Şi purtaţi pe aripile nepăsării,
Să străbatem Olimpul.

Din înalturile divine,
Să privim cum pe Pământ,
Într-un Eden terestru,
Din scoici şi pietre preţioase,
Din marmură şi cristal,
Oamenii pământului,
Au ridicat un templu,
În cinstea zeiţei,
Pe care ei o VENEREază.

Vedem cum, oamenii,
În fiecare dimineaţă de vară,
Privesc la răsărit,
Să vadă cum pe albastrele aripi de cer,
Se naşte din seninătate,
Chipul angelic al fetei cu păr blond,
Şi ochi calzi şi strălucitori,
Chipul zeiţei pe care ei o VENEREază,
Iar eu o supraVENEREz.

Silviu Raţiu (imagine, Boticelli-"Naşterea Venerei")