Ninsoare de primăvară

Astăzi a fost o zi minunată al fragedului Aprilie, o superbă Duminică a florilor şi albinelor, a fluturilor şi a păsărilor...a fost o Duminică a primăverii.
Şi-n această înmiresmată Duminică, cea din urmă a lui Aprilie, am ieşit la o plimbare de relaxare prin grădină, în amiaza scăldată în soare şi mangâiată cu dulci adieri.
Cu iarba verde şi pomii înfloriţi, grădina era de o privelişte superbă, desprinsă parcă din basmele copilăriei,un ţinut mirific în care florile râd la soare, păsărelele cântă, iar albinele şi fluturii dansează pe muzica unui râs de copil.
Plimbându-mă prin grădină, în gînd mi-au înviat toate amintirile copilăriei.
M-am aşezat la umrba cireşului, pe iarba verde şi moale.Privind prin coroana cireşului, cerul senin,ca albastrul de la Voroneţ,am căzut pe gînduri,cufundându-mă într-o melancolică stare meditativă.
O adiere de vânt leagănă crengile cireşului, şi deodată vad cum din înaltul lui, o ploaie de miresme albe se revarsă pe pământ.Vântul a invitat la dans petalele florilor de cireş,care plutind prin aer dădeau impresia unei ninsori de primăvară.
Privind neclintit, ninsoarea de petale, mă trezesc deodată, învelit într-o mantie de petale...a nins peste mine cu petale de cireş, a nins peste mine cu melancolie...a nins primăvara.

Cugetare pe tema morţii

Eu cred că în recunoaşterea valorii unui om, cel din urmă cuvânt îl are de spus moartea.
S-a întâmplat de multe ori ca valoarea adevărata a omului să fie recunoscută abia după moartea sa,atunci când este prea târziu pentru omul de valoare, acesta nemaiavând posibilitatea să guste din cupa triumfului.
Cel mai concret exemplu este cel al lui Iisus,astfel în momentul în care a murit pe cruce,când s-a iscat o furtună puternică, unul dintre ofiţerii romani a exclamat: "Adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu".Deşi eu cred că Iisus nu avea nevoie de laude şi urale,nu avea nevoie de recompense pentru tot binele pe care l-a făcut oamenilor, deoarece menirea Sa pe pământ era să mântuiască lumea de păcate,am dat acest exemplu pentru a evidenţia rolul suprem al morţii în recunoaşterea valorii omului, deşi în cazul lui Iisus,elementul central prin care oamenii recunosc slava şi puterea Sa divină, este Învierea.
Exemple concrete întâlnim în ziua de azi din ce în ce mai des,însă ceea ce mă derajează pe mine, nu este faptul că este recunoscută valoarea acestor oameni, ci mă irită faptul că valoarea acestora este recunoscută abia după ce aceştia mor, fiind premiaţi post mortem.
Sunt de părere că valoarea cuiva trebuie recunoscută încă din timpul vieţii persoanei respective, pentru a nu da posibilitatea morţii de a-şi premia valorile.

Cei mai valoroşi scriitori

Cineva m-a întrebat:
-"Silviu, că tot îţi place să porţi discuţii despre literatură, spune-mi te rog, cine crezi tu că este cel mai mare scriitor?"
Iar eu am răspuns:
-" Nu ştiu exact să spun care este cel mai mare scriitor, însă cred că cei mai valoroşi scriitori sunt Matei,Marcu,Luca şi Ioan, autorii celebrei şi arhicunoscutei Evanghelii sau "Biografia Fiului lui Dumnezeu"(M.Eminescu), cea mai de preţ carte a creştinismului.Aceştia cred eu că sunt cei mai valoroşi scriitori, cei care au prezentat realist, cu exactitate, viaţa "Blândului nazarinean răstignit pentru păcatele noastre".

Când florile de tei...

Când florile de tei vor înflori,
Şi vor împrăştia savoarea-nmiresmată,
Atunci ca-n basme vom trăi,
Dulcea iubire binecuvântată.

Ore în şir vom sta îmbrăţişaţi,
La umbra teiului plin de magie,
Din a cărui farmec vom fi învăluiţi,
Într-o corolă de melancolie.

În noapte mândra lună va veni,
Luceafărul drept candelă o să vegheze,
Stelele din flori de tei ne vor impleti,
Mândre cununi pe cap să ni le aşeze.

Iar teiul în veştmînt de sărbători,
Plin de lumină şi culoare,
Va troieni-n ale sale flori,
Iubirea cea nemuritoare.

Ca lebăda pe apă...

Ca lebăda pe apă,
Pe dinainte-mi treci,
Acoperindu-mi faţa
Cu a tale braţe reci.

Ca o lumină sacră
Asupra mea răsari,
Te iubesc că mi-esti dragă,
Sub clarul cer de mai.

Şi netezindu-mi părul,
Cu degetele-ţi fine,
Las să mă fure aleanul,
Privindu-te pe tine.

Cu părul tău de aur,
Durerile îmi smulgi,
Cănzând pe al meu umăr,
Suviţe de aur lungi.

E pace şi tăcere
Şi suntem doar noi doi,
Simt dulcea mângâiere
Şi ale tale buze moi.

Şi mă cuprinde-un gând,
Prin mângâieri şi şoapte,
Suntem noi pe pământ,
Sau în sacralitate?

Deşi e întuneric,
Eu clar îti pot vedea,
Chipul de înger care,
Luceşte ca o stea.

Istoricilor

Voi, care prin ale voastre luminate minţi,
Cinstit-aţi cu demnitate această ţară,
Şi pe hârtie aţi aşternut arginţi,
Istoria-i a ţării comoară.

Voi, care aţi evocat trecute vremi,
Şi aţi scris memorii, eseuri, cronici,
Armonios în opere aţi povestit,
Cursul zbuciumatei noastre istorii.

Şi aţi descris lupte şi războaie,
Victorii, şi înfrângeri suferite,
Istoria ţării este pătată,
Cu sângele sufletelor zdrobite.

Dar aţi plecat de pe acest pământ,
Şi aţi trecut în alte lumi mai bune,
Trupurile vă sunt închise în mormânt,
Dar în cărţi de aur este scris al vostru nume.

Toate-s vechi şi nouă toate

Iepuraşul

Iepuraşul de Paşte, cel ce aduce ouăle roşii, îşi are originea în Germania. El a devenit mesagerul mult iubit şi aşteptat al cadourilor pentru copii. În dimineaţa de Paşti copiii aşteaptă cu nerăbdare cadourile iepuraşului, care sunt ascunse în casă sau prin gradină.

În tradiţia populară germană veche iepuraşul simbolizează fertilitatea.

Originea traditiei Iepurasului de Paste se regăseşte în sărbătorile pre-crestine ale fertilitătii dedicate zeiţei Eostre, zeiţa Lunii în ţările din nordul Europei.

O veche legendă spune că zeiţa Eostre a găsit într-o iarnă o pasăre ranită pe cîmp, în zăpadă. Zeita a vrut să o salveze de la moarte şi a transformat-o într-o iepuroaică ce şi-a păstrat posibilitatea de a depune ouă. În semn de mulţumire pentru binefacatoarea sa, iepuroaica obişnuia să decoreze ouăle făcute şi să le dăruiască zeiţei.

Ouăle roşii

Ouăle pictate de Paşti simbolizează mormîntul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea din morti. De aceea, cînd ciocneşti oul spui: "Hristos a inviat!", iar cel cu care ai ciocnit îţi răspunde: "Adevărat a inviat!".
Culoarea roşie a oualelor simbolizeaza sîngele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mîntuire lumii.
Ouale se mai vopsesc şi în albastru, verde şi galben, deşi roşu este cea mai întîlnită culoare. În anumite zone din ţară, pictatul oualelor a ajuns o adevarată operă de artă şi de migală.
Tradiţia românească considera oul roşu simbol al nemuririi si prosperitatii. La sate exista obiceiul de a te spăla pe faţă în prima zi de Paşti cu apa in care s-a pus busuioc, cativa bănuţi şi un ou roşu – "ca să fii rumen şi frumos".

Hristos a înviat!

Înviere

Soarele a alungat norii,
şi a redat viaţa pe pământ,
Precum îngerul a înlăturat cu a sale aripi,
Greoaia piatră a Sfântului Mormânt.

Florile-n glastre împrăştie parfumul,
De azi totul a intrat în viaţă nouă,
Sun mesele-ncărcate de cozonaci,
De prăjituri şi colorate ouă.

Bisericile azi răsună,
De vocile creştinilor,
Pe chipuri le straluceşte voia bună,
Pulsează a pace inimile lor.

Sunt astăzi Paştele, creştine,
Nu ai niciun motiv sa fi supărat,
Gândurile negre alungă-le din tine,
Cântă cu noi "Hristos a înviat!"

Vinerea mare

Bisericile îmbracă doliu funerar,
Toate cântările au devenit şoapte,
E neatinsă masa Sfântului Altar,
Îndurerat clopotul nu mai bate.

Cerul e înnorat şi e-ntuneric,
Şi cade ploaie pe pământul trist,
Au flăcări palide lumânările-n sfeşnic,
Din cer picură lacrimile lui Crist.

Se aude-n surd cum cântă ectanii,
Prohodul punerii-n mormânt,
Preoţii binecuvântând-n a lor cetanii,
Înaltă rugăciuni la Duhul Sfânt.

Creştini veniţi la rugăciune,
Păstrează vechiul ritual,
Purtând pe braţe Sfântul Aer,
Lăcaşu-l înconjoară-n marş funerar.

Sunt ochii lor de lacrimi plini,
Şi palid lumânările-n mâini ard,
Căci astăzi Iisus a fost chemat la chin,
Jertfindu-Se S-a coborât în iad.

Peste creştini domneşte întristare,
Zbătându-se orice inimă cere,
S-audă a preotului chemare:
"Sunt Paştele, veniţi la Înviere!"

Paradoxal

Orientându-mi atenţia asupra situaţiei din Republica Moldova, am constatat un lucru paradoxal şi anume că poeţii Grigore Vieru şi Mihai Eminescu au avut aceaşi soartă, adică,
aceea de a fi ucişi din motive politice.
Grigore Vieru, poetul basarabean, marele luptător pentru unirea Republicii Moldova cu România a fost ucis din motive politice, deoarece dacă trăia alegerile nu ar fi fost fraudate şi comunismul din Republica Moldova ar fi fost înlăturat.
Grigore Veieru a fost un mare admirator a lui Eminescu, închinăndu-i cîteva dintre poeziile sale, iar soarta a făcut ca în mod paradoxal Grigore Vieru să moară la fel ca şi Eminescu.
În urma acestei afirmaţii mă întreb care va fi paradoxul meu,pentru ca eu îi admir pe cei doi poeţi.

P.S. Cred că ar trebui să nu mă implic în politică, dar ceea ce se întâmplă în Republica Moldova e dureros.

Oamenii au ridicat un templu în cinstea unei zeiţe pe care o VE-NE-RAu.

Jocul de şah

Ziua şi noaptea joacă şah,
Ziua are piesele albe,
Iar noaptea pe cele negre,
Jocul l-au început odată cu crearea lumii,
Şi tot nu l-au terminat,
Din vremurile străvechi,de la obârşii,
Ziua şi noaptea mută neîncetat piesele
De pe imensa tablă de şah a lumii.
Unele piese sunt scoase de pe tablă,
Mult prea devreme,
Altele, mai târziu,
Jocul durează şi în prezent,
Piesele încă se mişcă pe tablă,
Şi se vor mişca şi în viitor,
Până când vor intra în MATUL,
Numit-Apocalipsă...

Padurea

Cînd cea din urma speranţă
Din sufletul meu se pierde,
Şi mă simt mereu în ceaţa,
Intru-n tine, templu verde.

Tu, îmi redai fericirea,
Cufundandu-ma-n visare,
Cand ascult melancolia,
Glasului crengilor tale.

Mă faci sa mă simt un rege
Cînd pe frunte îmi aşezi
Împletită-n rămurele,
Coroană din frunze verzi.

Copacii îmi par coloane,
Ale unui superb palat,
Pavat cu mozaic de frunze,
Şi cu flori încoronat.

Cînd printre tinere ramuri,
Vantu-şi plimbă adierea,
Izvorul naşte în susur,
Apa lui dulce ca mierea.

Păsări îşi încep cîntarea,
Le asculta carduri de cerbi,
Ce s-au adunat sa pască,
Iarba verzilor poieni.

Eu, cufuntat în visare,
Către izvor mă îndrept,
Să simt dulce o racoare,
Pe mîini, pe fata, pe piept.

Obosit mă-ntind pe frunze uscate,
Şi somnul las să mă cuprindă,
Cînd izvorul susură-n şoapte,
Şi de canturi e pădurea plină

Sâmbata lui Lazăr

De ziua morţilor, doua poezii specifice scrise de regretatul poet basrabean Grigore Vieru:

Nu am,moarte cu tine nimic...


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.


Doina …

In memoria lui Igor Vieru,
Petru Zadnipru, Liviu Damian,
Ion Vatamanu, Vlad Iovita
Ceva se-ntampla azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.

Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

Interpretarea expresiei: „greu de pătruns”

Fiecare obiect prezintă o serie de caracteristici,prin care se evidenţiază natura acestuia.
În această serie de caracteristici este inclusă şi expresia „greu de pătruns”, însă aceasta poate fi interpretată în diferite moduri.
De exemplu dacă spunem că un tunel este greu de pătruns ne referim la faptul că în tunelul respectiv există anumite obstacole, care pun în dificultate accesul în tunelul respectiv.
Expresia „a fi greu de pătruns” atribuită omului se referă la faptul că omul este greu de pătruns din punct de vedere psihic şi psihologic, adică este greu de înţeles de către ceilalţi şi mai mult prezintă multe caractere sufleteşti obscure.Aceasta este interpretarea corectă a expresiei „a fi greu de pătruns”, atribuită omului.
Există însă un alt mod de a interpreta această expresie însă nu cred că este cazul să detaliez, deoarece nu mă caracterizează din moment ce caracterul meu poartă sufixul HETERO.


P.S. Vedeţi cât de greu am fost de pătruns când am folosit această expresie în
descrierea mea.

O zi din viaţa mea de fluture

Mă trezesc într-un început de aprilie, într-o dimineaţă din acelea când razele soarelui binecuvântează pământul , împletind într-un nimb auriu aripile unui fluture.
M-am aşezat în braţele naturii, deoarece sunt prietenul ei răsfăţat.
Ea mă învaţase să privesc primăvara, ea îmi făcea mingi de smarald pe care eu le priveam-muguri.Ea îmi dăruia prele care zboară-păsări.Ea îmi aducea ghemotoace răsucite-melci. Ea mă alinta cu o adiere de vânt.
Ştiam acum ca primăvara este o duminică a pământului şi că florile şi iarba sunt drăgălaşe ca zâmbetul unui copil.Îmi râdeau ochii, îmi râdeau buzele, iar inima îmi zburda în piept ca un mieluşel.
Simţeam nevoia de a hoinări, şi dintr-o bătaie de aripi am început să plutesc in aer.
Toata ziua am hoinărit din floare îm floare, m-am jucat cu albinele,am ascultat cântecul păsărilor şi am râs la soare. Am privit jocul copiilor şi m-am jucat în părul fetelor. Aveau părul blond ca spicul de grâu şi moale ca miezul pâinii.
Spre seara m-am aşezat pe o ramura de unde am ascultat doinele şi baladele româneşti, cântate de tăranii strânşi în jurul focului.
În lumina lunii şi sclipirea stelelor, dezmierdat de mirosul îmbietor al florilor de primăvară am adormit într-o lalea, visând o poiană minunată cu flori, prin care zboară fluturi albi.

Aforism

Cred că uneori este bine ca oamenii să fie egoişti, însă numai atunci când posedă prostia infinită, în sensul că este bine să o păstreze pentru ei fără a o transmite şi altora...
Mai nou se întampla ca nerozia să devină virtute şi virtutea să devină o ruşine...

Gânduri la sfârşit de liceu...

Sunt aproape patru ani de când străbat drumul iniţierii în viaţă, de când bat la uşile cunoaşterii şi mi se deschid misterioasele căi ale noului, sunt aproape patru ani de când îmi potolesc setea cu apa de la izvorul înţelepciunii.Sunt aproape patru ani de când mă aflu în atelierul de făurie a oamenilor viitorului, numit liceu.
Ajuns la capăt de drum mă opresc în faţa uriaşei porţi pe care stă scris cu litere de aur:
“BINE AŢI VENIT ÎN RAZBOIUL VIEŢII!”
Sunt cuprins de vraja emoţiei şi nu gasesc nimic mai plăcut în aceste clipe decât să meditez la ceea ce a fost frumos şi va ramane viu în sufletul meu.
Mă reîntorc în toamna aramie al tânărului an de naştere al adolescenţei, când cuprins de emoţie intram pe poarta liceului , simţindu-mă ca un fulg plăpând care atras de misterele cunoaşterii pătrunde în imensa cetate a invaţăturii.
Alaturi de colegi paream nişte soldati trimişi să cucereasca tărâmul misterios al cunoaşterii.Cărţile ne erau armele, notele mari primele biruinţe, iar cuvintele de lauda ale profesorilor, primele ode închinate biruitorilor.
Retrăiesc acele momente până cand ajung din nou la capăt de drum, inaintea uriaşei porţi spre viitor.
Trag aer în piept şi deschid poarta.Mi se arată un nou drum pe care trebuie să-l străbat. Sunt aruncat din nou în vâltorile unui nou razboi în care pot învinge cu arma numita cunoaştere.
Ce se va întampla nu am de unde să ştiu.Voi înfrunta orice obstacol prin forţa învăţăturii dobândita în liceu.

Raţiu Silviu

Rugăminte pentru vizitatorii acestui blog

Dacă aveţi ceva de spus referitor la postările de pe acest blog(admiraţii, critici...),vă rog să nu vă exprimaţi părerea în spaţiul destinat comentariilor, deoarece este posibil ca eu sa nu le citesc şi să nu vă raspund.Nu am timp să îmi verific blogul de fiecare dată, de aceea în cazul în care doriţi să comentaţi ceva referitor la un articol, mă găsiţi pe id-ul silviu_silviuttz sau pe adresa de e-mail silviu_silviuttz@yahoo.com.

Silviuttz

Îndemn

O, vântule zbuciumat,
Cutreieră toate bibliotecile,
Şi adună în zborul tău,
Toate cărţile scriitorilor români.
Împraştie-le prin toate colţurile lumii,
Clădeşte cu ele turnuri uriaşe,
Ridică insule pe ocean,
Arborează paginile drept steaguri,
Să ştie tot pământul,
Care literatură e mai mândra ,
Şi mai frumoasă...

Mi-e dor...

Mi-e dor de anii ce-au trecut,
Să-i aduc înapoi nu pot,
Aş vrea ca tot trecutul sa învie,
Să mă întorc în copilarie.

Mi-e dor de primavera lină,
Şi de zilele cu lumină,
Mi-e dor de pajiştile verzi,
Şi de înmuguritele livezi.

Mi-e dor de codrul înverzit,
Şi de izvorul dezmorţit,
De luncile de cântec pline,
Şi de înverzitele coline.

Mi-e dor de cerul străveziu,
Şi de soarele auriu,
Mi-e dor de muguri şi de folri,
Mi-e dor de Sfinte Sărbători.

Mi-e dor de albine şi fluturi,
Mi-e dor de ale copilăriei jocuri,
Mi-e dor de gâze şi bondari,
Şi de uriaşii stejari.

Mi-e dor de păsări călătoare,
Şi de trilul de privighetoare,
Mi-e dor de ogoarele arate,
Şi de gradinile lucrate.

Mi-e dor de cerul cel senin,
Mi-e dor de luna de rubin,
Mi-e dor de stele sclipitoare,
Şi de a primăverii culoare.

Mi-e dor de vremurile calde,
Mi-e dor de doine şi balade,
Mi-e dor de întinsele câmpii,
Mi-e dor de a noastre poezii.

Mi-e dor de înfloriţii tei,
Şi de parfumatele alei,
Mi-e dor de-al ciripitului ecou,
Şi de noptile cu Crai Nou.

Mi-e dor de anii ce au trecut,
Să-i aduc înapoi nu pot,
S-a pierdut totul în van,
Mi-e dor de cel care eram...

Noul meu blog

Acesta este noul meu blog.Începand de astazi,toate postarile, le voi adauga pe acest blog,fără a anula postările anterioare de pe vechiul blog: http://silviuttz.bloging.ro .
Deoarece postarile de pe vechiul blog apartineau domeniului culturii, voi continua şi pe acest blog sa adaug postări din acelaşi domeniu(poezii,proză,idei, etc.).
Există pe vechiul meu blog nişte postări care au înregistrat numeroase vizualizări, şi cred eu, le-au plăcut vizitatorilor, de accea le voi posta şi pe acest blog pentru a le face cunoscute şi celor care nu au vizitat vechiul blog.