Mi-e dor de zăpadă...

Mi-e dor de zăpadă, mi-e dor de iernile copilăriei, acele ierni albe, cu ger şi troiene uriaşe de zăpadă, cu copaci de zahăr şi râuri de cristal.Zăpada, mantia alba a pământului care se aşterne pentru a-i tine de cald pe timpul iernii, pământului înghetat.Zăpada, ea este cea care mi-a legănat iernile copilăriei.Prin fulgii ei, ea îmi aducea bucuria, ea îmi dăruia stelute albe, bulgări şi oameni de zăpadă.Ea îmi dăruia pârtii pentru sanie.Ea îmi aducea la streşină ţurţuri de gheată, candele de cristal care să fie de veghe pământului îngheţat.În sclipirea fulgilor ei, mi-l aducea în poarta casei pe darnicul Moş Craciu, ea îmi povestea în seara de Ajun, basmul sfânt al Naşterii Domnului.Prin ochii ei de gheaţă, am privit gingaşii fulgi,prin gerul ei m-am jucat cu bulgări şi oameni de zăpadă.Iarna, visul meu frumos, iarna, anotimpul viselor, al gândurilor curate şi al sufletelor de copii, care încă mai trăiesc în noi, şi colindă.

Mi-e dor de zăpadă......

In plina iarna

Ninge de trei zile dezmatat,
Ninge si acum fara-ncetare,
Nu stiu sunt in zapada cufundat
Sau in albul pamant de inmormantare.

Privesc in jur, vad doar zapada,
Imi inalt ochii inghetati spre cer,
Si vad cum tandru continua sa cada
Stelele albe cu colturi de ger.

In aer simt o rece-nfiorare,
Ce pana-n inima mi-ajunge,
De cand nu a mai nins atat de tare,
Nu izbutesc aminte a-mi aduce.

Cu mainile inghetate ating omatul,
Care ma transporta-ntr-un taram,
Unde nu poate ajunge decat gandul,
Si unde pot la infinit sa dorm.

Ninge de trei zile dezmatat,
Ninge si acum fara-ncetare,
In zapada sa ma ingropati,
In ziua cand voi fi la inmormantare


Intalnire cu iarna

Prin cenusa cerului innorat
Din care fulgii o sa cada,
M-a anuntat iarna cu glas inghetat,
Ca vine sa ma vada.

Dintr-un nor cu plumb placat,
Un roi de albine albe se porneste,
Ce imi arunca un sarut inghetat,
Si pentru bun venit ma pregateste.

Grozava ninsoare s-a iscat,
Intr-un ametitor dans al fulgilor,
Ce-ntr-o clipita pamantu-au cufundat,
In groasa mantie a troienilor.

Cu lungi fiori de vant porneste gerul,
Ca un urias ce-ti da fiori,
Peste pamant din sanu-I arunca cerul,
Scanteile zapezii si ale ghetii flori.

Ninge fara incetare imbelsugat,
Ninge mai frumos ca-n alte ierni,
In culoare alba iarna a pictat,
Tabloul padurii si-al ninselor poieni


Iarna visul meu frumos

Cat de mult te-am asteptat
Iarna la noi ca sa vii,
Anotimp de neuitat,
Vis desprins din poezii.

Ai venit ca si-n alti ani,
Cu alai de fulgi de nea,
Anotimp desprins din rai,
Iarna, favorita mea.

Si acum ca-n alte ierni,
Bucurie ne-ai adus,
Iarna ninselor poieni,
Iarna visul meu frumos.

Ai venit cu fluturi albi,
Ce intr-un dans plutesc usor,
Anotimp desprins din basme,
Iarna sarbatorilor.

Cu ceva vreme in urma
Langa bradu-mpodobit,
Stam cu sufletu la gura,
Asteptand visul dorit.

Azi cadouri nu-mi doresc
Dar prin fulgii tai zglobii
Fa-ma lumea sa o privesc,
Prin ochii blanzi de copii.

De sărbători îmi place să mă bucur de lucrurile mărunte...

În urmă cu câtiva ani,bucuria mea de sărbători consta în cadourile de Crăciun.Aşteptam cu nerăbdare Craciunul, încă de la prima ninsoare.Vremea a trecut.Am crescut.Acum îmi găsesc bucuria în lucruri mărunte.Ce poate fii mai frumos de sărbători decât un fulg de zăpadă,un clinchet de clopoţel, un colind, mirosul de brad, mirosul de cozonac şi sarmale, şi un zâmbet de copil. Acesta este spiritul Crăciunului.

S-a terminat

După o perioadă de campanie electorală, plină de învălmaşeală, promisiuni, afişe, pliante, cadouri şi altele,în sfârşit toate acestea s-au terminat.România are un preşedinte, spre bucuria unora că cel pe care l-au susţinut ei a câştigat; spre nemulţumirea altora că cel pe care l-au susţinut ei, a pierdut.Eu nu mă încadrez în nicio categorie, deoarece nu m-am prezentat la vot,deci nu am susţinut pe nimeni.Motivul pentru care nu m-am prezentat la vot este acela că,numele aceluia pe care îl consider demn de a conduce România nu a fost pe buletinele de vot, în niciunul dintre cele doua tururi.Ştiu si de ce, pentru că are preocupări mult mai importante decât politica.
Chiar dacă nu am susţinut pe nimeni, sfârşitul campaniei electorale mi-a adus şi mie un motiv de bucurie, acela că s-a terminat.Chiar m-am săturat de atatea discuţii contradictorii pe teme politice,de atâtea afişe şi pliante şi multe altele.Vreau să văd goale locurile în care au fost lipite afişe electorale.Nici urma de banda adezivă sa nu rămână, iar pe afişiere să existe doar acele afişe care anunţăîntr-adevăr ceva important, cum ar fii: un concert, un spectacol, un film, etc.

Povestea lui Moş Nicolae

În noaptea de 5/6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. În dimineaţa de Sf. Nicolae, copiii cuminţi găsesc daruri în ghetuţe. E un obicei vechi, nu numai la români, de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată. De altfel, povestea darurilor împărţite pe furiş în această noapte începe din vechime.
Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit s ă se mărite curând.
La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, primesc daruri, de la Moşul care nu li se arată niciodată.



Cine e Moş Nicolae?

Cunoscut în Transilvania şi sub numele de Sân-Nicoară, Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt în Ardeal. Sărbătoarea lui a generat un adevărat folclor, de la darurile de „Moş Neculai” şi până la obiceiurile şi legendele diferenţiate de la sat la sat. Născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (în limba greacă ”biruitor de popor”) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinţii, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor şi a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim.
Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viaţă a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugăciune şi post, a furtunii de pe mare s.a.).
În ultima parte a vieţii s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, a Sionului, unde a fost înmormântat la 6 decembrie 352. După opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserică, în cartierul Vlaherne, cu hramul numelui său. Ducându-se vestea că din mormântul său izvorăşte mir, creştinii din întreaga lume au făcut pelerinaj, vindecându-se de boli incurabile.
Din veacul al XIX-lea, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, unde se găseşte şi mormântul Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi. Numeroase biserici din ţară şi mai ales din Ardeal au hramul Sfântului Nicolae. La noi, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

sursa: http://www.monitorulsv.ro/Religie/2009-12-05/Povestea-lui-Mos-Nicolae-

Urare de Sf. Andrei

Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!

Specific...

Victor Socaciu - Mama Lor
Asculta mai multe audio Politica


Cât de frumos sună această melodie a lui Victor Socaciu acum, în preajma alegerilor prezidenţiale.

M-am jucat, mă joc, mă voi juca...

Cu ceva vreme în urmă, copil fiind, nu aveam alt gând decât jocul.De dimineaţa şi până seara nu făceam altceva decât să mă joc.Trăiam într-un univers al jocului, înconjurat de jucării, care mi-au legănat copilăria.Iar eu, stăpânul lor, le ordonam după placul meu, asemeni unei zeităţi care-şi controlează supuşii.Inventam felurite jocuri, mă aflam în diferite ipostaze, eram ce şi cine voiam eu să fiu.
Mai târziu, am devenit stăpânul unui tărâm al jocului, deosebit de cel pe care îl ştiam eu până atunci.Tărâmul jocului virtual.Tastatura îmi era sceptrul cu care stăpâneam universul virtual ce mi se înfăţişa pe ecranul monitorului,neştiind că dincolo de imagini se ascunde truda unor programatori, care au creat acest univers virtual.
Pe măsură ce creşteam, uitam tot mai mult de jocuri.La început am părăsit jucăriile în favoarea jocurilor electronice, iar mai târziu le-am părăsit şi pe acestea, preocupându-mă tot mai mult construirea carierei mele profesionale.Până acum se pare că şi aici a mers totul după placul meu, ca într-un joc: am absolvit un liceu, şi am ajuns să studiez la o facultate.
Însă de joc nu am uitat în totalitate.Mă joc şi acum, mă joc tot pe un tărâm al literelor, de data aceasta jucăriile mele sunt creionul şi hârtia (uneori tastele).Mă joc scriind.Sunt tot eu stăpânul jocului.Pe hârtie totul se întâmplă cum vreau eu.Toate scrierile mele sunt după chipul şi asemănarea mea.Şi mai mult, mai păstrez încă universul jocurilor virtuale, care nu este altceva decât acest blog al meu, acest "Univers al lui Silviuttz", unde pot să ma joc virtual.

1 Noiembrie- ziua morţilor

Câteva gânduri pe tema morţii:

*** Ideal ar fi să mori în clipa în care te-ai născut, pentru ca mai târziu să te naşti atunci când trebuia să mori.

***Dacă tot am plâns atunci cînd ne-am născut, măcar când murim să zâmbim.

***De ziua lor, să le urăm morţilor "Să trăiască la mulţi ani în inimile noastre!"

***Ne-am format într-un uter feminin şi ne descompunem într-unul de lemn.

***Oare moartea când v-a muri?

***Unii oameni îşi iau viaţa, de ce nu îşi iau şi morţii moartea şi să se întoarcă vii?

Prima ta poezie...

E prima ta poezie,
Versul frant din adevar,
Cantec drag de bucurie
Strofa dulce ca un mar.

Cantec nou de sarbatoare,
Sub albastrul cer senin,
Poezie ca o floare,
Versul dulce si sublim.

Stransa-ntr-un buchet de flori,
Astazi eu ti-o daruiesc,
In milioane de culori,
Sa-ti arat cat te iubesc

Cantec sfant sub clar de luna,
Scris special pentru tine,
Impletit intr-o cununa,
Care emana lumini.

E prima ta poezie,
Vers desprins din flori de tei,
Focul vesnic, apa vie,
Izvor nesecat de idei.

Alb-negru

Dacă pe hârtie scriu negru pe alb, pe blog am ales sa scriu alb pe negru...

Galben...

Atât de galbene sunt frunzele copacilor, încât îmi pare ca soarele şi luna şi-au vărsat lumina într-ânsele.

Prezentul, conjugata trecutului II

Astăzi, în timp ce vizionam un program de ştiri, m-a cutremurat o ştire, care informa faptul că "Elevii nu mai scriu corect!Prescurtări de pe Mess în teste şi lucrări."
Este o ştire şocantă cred eu, deoarece după atâtea veacuri de suferinţă şi după atâta trudă depusă pentru formarea limbii române,aceasta este supusă decăderii.
Unii consideră că în limba română există cuvinte mult prea lungi, şi de aceea simt nevoia de a se limita la abrevieri de genul: ms pentru mulţumesc, nb pentru noapte bună,np, nicio problemă şi multe altele.Dureros este faptul că acestea nu sunt folosite doar în mediul din care provin(mesageria electronică),ci şi în lucrări şi teste.Dacă profesorii erau nevoiţi să corecteze doar greşelile de ortografie şi unele cuvinte scrise greşit, acum sunt nevoiţi să corecteze şi aceste abrevieri, care stâlcesc limba română.
Există însă o întrebare: "Dacă pentru aceştia există limită la scrierea cuvintelor, oare există limită şi la acumularea cunoştinţelor?"

Poetul nuanţelor de gri

Niciun pictor n-a reusit sa zugraveazca,
Precum ai descris in poezii,
Tablouri despre o toamna romaneasca,
Bacovia, poetul nuantelor de gri.

Pentru a zugravi amurgul pe planseta,
Cum a fost descris de catre poet,
Pictorii au combinat culorile-n paleta,
Dar n-au obtinut asemeni violet.

Pentru lucrarea lor au folosit,
Speciale pensule si scumpe acuarele,
Sa picteze insa nu au reusit
Cerul plumburiu lipsit de stele.

Tablouri despre o toamna romaneasca,
Sa picteze nimeni nu va stii,
Asa cum le-a descris in poezie,
Bacovia, poetul nuantelor de gri.

Şi iarăşi mă minunez...

De ceva vreme, student fiind, am părăsit oraşul meu natal, mutându-mă la cîteva zeci de kilometri distanţă, în Târgu Mureş, un oraş în care deşi nu curge lapte şi miere şi nu umblă cîinii cu covrigi în coadă,se ridică la un nivel superior faţă de oraşul din care provin.
Ceea ce m-a determinat să mă minunez din nou, şi să compar cele două localităţi este faptul că, aflându-mă într-o plimbare de seara am avut ocazia şi plăcerea de a vedea statuia poetului Mihai Eminescu, luminată pe timp de seara.Pe moment m-am gîndit la statuia poetului din oraşul meu.Strategic a fost amplasată acea statuie, şi anume, în faţa primăriei, însă Eminescu stă cu spatele la primărie, ceea ce evidenţiază atitudinea sa faţă de politiceni, cum spunea în versurile:
"Dacă port cu uşurinţă şi cu zîmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mîhni peste măsură."

Am revenit

Nu am mai postat de mult timp nimic pe blog, şi probabil că unii au crezut că am încetat a mai posta.Nici vorba de aşa ceva.Doar că nu am avut timp pentru asta.În ultima vreme am fost extrem de ocupat, mai ales că a început o nouă perioadă din viaţa mea, şi anume studenţia.
Pot spune că am început o nouă viaţă, cea de student,locuinţă nouă,şcoală nouă(facultate), colegi noi, mod de viaţă nou.
Deşi mă concentrez mai mult pe domeniul în care am ales să studiez, şi anume Ştiinţele economice, nu îmi voi încheia activitatea mea literară,voi continua să scriu şi să public pe acest blog, articole aparţinînd domeniului literar...şi cine ştie, poate în curînd îmi voi îndeplini visul...

Primăvara din sufletul meu

Trăiesc aceste momente, într-o profundă stare de excelenţă.Mă simt grozav.Mi se pare că toate lucrurile sunt după chipul şi asemănarea mea.Acum, în prag de toamnă, cand frunzele cad şi păsările călătoare îşi îndreaptă zborul spre alte zări, în sufletul meu e primăvară şi răsare soarele. Nu pot să descriu aceste stări şi momente excelente, pot doar să le trăiesc.

15 Septembrie

Toamna,anotimpul roadelor,al recoltelor şi al nostalgiei.Astfel descriu eu toamna, acum când asemeni frunzelor îngălbenite care de desprind de pe crengi şi cad,gândurile şi amintirile mele din tot ce a fost, îmi troienesc sufletul într-o roire de visuri galbene.Toate amintirile tomnatice sunt legate de anii de şcoală, cei 12 ani în care m-am format ca om, pregătit pentru construirea unei cariere strălucite.Acum îmi apar în memorie, întâmplările din anii de şcoală,şi cele bune, şi cele mai puţin bune, îmi amintesc fiecare început de şcoală al celor 12 toamne ce am îndurat în locurile care acum îmi sunt cele mai dragi.
Astăzi,nostalgia anilor de şcoală a izbucnit în sufletul meu când vedeam copiii, mergând şi venind de la şcoală, cu ghiozdanele în spate, regăsindu-mă în fiecare, eu, şcolarul de odinioară, liceeanul de altădată, şi actualul student.

Sfânta Maria

Îngerii îţi cântă în cor,
Că tu eşti regina lor.
Iară noi că eşti Măicuţa
Noastră, a tuturor.

Toamnele copilăriei...

Acum, când de acolo de unde în zilele de vară, soarele se avânta înfocat pe cer, coboară în corole de lumină zilele toamnei, înălţând cu mâinile lor galbene, racla aurie a celei dintâi toamne pământeşti.
Acum pădurile îngenunghează în faţa ei,aducându-i jertfe de frunze, livezile şi viile o întâmpină cu adânci mătănii, dăruindu-i cele dintâi fructe coapte.În susurul lor, râurile sună vecernii, iar vântul în zborul lui,ademeneşte frunzele galbene, asemeni unui dans al viselor de aur.Pe cer, prin ochii de raze, soarele priveşte îngândurat prin triunghiul stolurilor de păsări călătoare.
Asemeni frunzelor care prin căderea lor troienesc pădurile şi grădinile, amintirile de aur al celori dintâi toamne îmi troienesc sufletul.Sunt cufundat într-o nostalgie profundă.Mă gândesc la toamnele copilăriei mele, de care sunt legate dulci amintiri păstrate cu sfinţenie în sufletul virgin al unui copil.
Într-un tablou neuitat, mi se proiectează din acuarela amintirilor,zilele celor dintâi toamne, înmiresmate cu parfumul strugurilor copţi, colorate cu razele soarelui, auriul gutuilor, roşata merelor, albastrul prunelor, fructe pe care le păstrez în fructiera amintirilor din care îmi îndulcesc sufletul.Îmi amintesc de castanele maronii, pe care le adunam din parc şi mă jucam cu ele.Îmi amintesc şi de nucile lemnoase, care îmi înnegreau degetele.Şi printre toate acestea, la un loc de cinste, se află amintirea tomnatică al celor dintâi zile de şcoală, acelor zile din care a îzvorât elanul călătoriei prin viaţă.

Atomsferă de toamnă...

Cu zborul îngreunat de atâta lumină a însoritelor dimineţi şi înflăcăratelor amurguri, stolul celor din urmă zile de vară îşi îndreaptă gloriile de aur spre înaltele tărâmuri ale lui septembrie.
Astăzi a fost prima zi, scăldată în baia celei dintâi ploi tomnatice.Stropii grei se transforma în lacrimi de chilimbar ce cad pe pământul înfierbântat.Vântul suflă cu putere, luând în zborul lui frunzele pomilor.Seninătatea cerului a fost răpită de nori.Se pare că începe pângărirea "icoanei verii" şi Arhanghelul Toamnei,cutreierând slăvile, suna glorios din trâmbiţă începutul toamnei.

De ce "Universul lui Silviuttz"?

Din mesajele primite referitoare la acest blog, am observat că mulţi se întreabă de ce am dat acest titlu blogului.
Răspunsul este simplu:pentru ca acesta este universul meu virtual.Aici public, aici laud, aici înjur.De aceea este Universul meu.
Mai mult, în realitate, biroul pe care este calculatorul de la care tastez postările pe acest blog, este situat în mijlocul camerei, deci postările vin din centrul universului meu.
Am dezvăluit misterul acestei întrebări,pentru alte nedumeriri întrebaţi şi vă răspund.

Atmosferă de basm, cu mireasma anilor de liceu...

Emoţiile revederii, gînduri, amintiri, încântare şi distracţie, de toate acestea am avut parte, noi, foştii elevi ai clasei a-XII-a C de la Colegiul Tehnic Târnaveni.
Într-o după amiază splendidă a unei sâmbete de august, noi, foştii elevi ai clasei a-XII-a C de la Colegiul Tehnic din Târnăveni, împreună cu două doamne profesoare dragi nouă, ne-am întâlnit la o terasă din centrul oraşului, să împărtăşim împreună spovedaniile unui trecut atât de glorios în existenţa noastră-perioada anilor de liceu.
Adunaţi în jurul unei mese,într-un separeu retras de privirile curioşilor, şi zgomotul celorlalti, am evocat clipele dulci din aceşti ani, redând în totalitate întâmplările aşa cum au fost ele,întâmplări care atunci ni se păreau tragice, dar care acum ne amuzau de minune.
Un moment emoţionant al acestui eveniment a fost atunci când, deschizând meniul,spre încântarea doamnelor profesoare, pe prima pagină a meniului,se aflau rânduri închinate domniilor lor, de către foştii elevi, rânduri în care ne-am exprimat gândurile noastre, şi în care am adus mulţumire efortului depus de către dânsele, în formarea noastră profesională.
În acea atmosferă de basm, plină de bucurie, zâmbete şi voie bună, îngusta încăpere a separeului ni se părea un larg univers al sufletului nostru.

Loc de legenda la Jacu Romanesc

Motivul pentru care sunt mândru ca sunt din Târnăveni

Deşi m-am născut în Târnăveni, şi de mai bine de 19 ani locuiesc în acest oraş, una dintre marile mele dorinţe este să locuiesc într-un alt oreş, altul decât Târnăveniul.Visul meu prinde contur, deoarece, sunt student la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, şi de la 1 octombrie ,pe parcursul perioadei de studenţie o să locuiesc în Târgu Mureş, excepţie sfârşitul de săptămână şi vacantele când mă voi întoarce acasă.
Chiar dacă Târnăveniul nu este pe placul meu, totuşi există un motiv prin care pot să mă mândresc de acest oraş, motiv despre care puţină lume ştie, şi eu am aflat abia acum câteva zile.
Astfel, student fiind la Universitatea Petru Maior, am căutat pe internet informaţii despre umanistul Petru Maior, altele decât cele studiate in liceu la limba română, la lecţia "Iluminismul transilvănean-Şcoala Ardeleană".Şi am găsit următoarea prezentare:
Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureş - d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog şi scriitor român transilvănean, de nationalitate română,[1] protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene.
A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (Dicsőszentmárton; azi Târnăveni). Şi-a efectuat studiile primare la Căpuşu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod (Mureş). După studiile gimnaziale în Târgu Mureş (1769-1772) şi Blaj (1771-1774) a studiat filosofia şi teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774-1779); studii de drept la universitatea din Viena (1779-1780).
Devine profesor de logică, metafizică şi dreptul firii la gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), preot în Reghin-sat şi protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), „crăiesc revizor” (revizor crăiesc) şi corector al cărţilor româneşti care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).
A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene - la redactarea celebrei declaraţii de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.
În lucrarea Procanon a exprimat unele poziţii anticuriale, pe fondul conflictului său cu episcopul Ioan Bob. Aceste poziţii au fost prezentate în mod diacronic în timpul perioadei comuniste ca fiind îndreptate împotriva dogmei primatului papal, deşi această dogmă a fost adoptată de-abia în anul 1870.
A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici; a tradus şi prelucrat lucrări cu caracter economic. În lucrările sale istorice, a combătut istoricii străini Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel şi Jernej (Bartholomäus) Kopitar, care contestau romanitatea şi continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii.
Ceea ce m-a determinat să fiu mândru că sunt din Târnăveni este propoziţia scrisă mai îngroşat, din care am aflat că Petru Maior îşi are originea în Târnăveni.Acesta este unicul motiv pentru care sunt mândru că locuiesc în acest oraş, în rest toate sunt nişte amintiri.

Am revenit

A trecut ceva timp decând nu am mai postat nimic pe blog,deoarece am fost foarte ocupat cu problemele legate de continuarea studiilor în învăţământul superior( înscrieri,înmatriculari, dosare, fişe, diplome etc).Însă toate acestea au trecut şi după o perioadă tumultoasă, a venit şi pentru mine vacanţa.De azi încep marile planuri pentru vacanţă: călătorii, excursii, vizite...şi nu în ultimul rând menţinerea continuităţii acestui blog.
Am văzut că în perioada în care am lipsit de pe acest blog, am mai înregistrat câteva vizualizări, şi cred că vizitatorii aşteptau ceva nou, ori poate s-au întrebat dacă voi mai continua cu postările.De acum am mai mult timp pentru a mă ocupa de blog, şi mă voi strădui să public cât mai multe articole interesante.

Misterul Michael Jackson

După o viaţă tumultoasă, neobositul megastar Michael Jackson nu este lăsat să se odihnească.De la moartea sa, totul este o harababură.În fiecare clipă apar noi dezvăluiri, care nu fac decât să îi adâncească mormântul.Nu i-au ajuns numeroasele operaţii estetice suferite în timpul vieţii...a fost nevoie să i se mai facă pe langă acestea şi autopsii(una nu a fost de ajuns).Ziarele şi revistele publică articloe despre Michael Jackson scrise într-o limbă nisipoasă, care nu fac decât să îl îngroape.Era mai frumos dacă scriau:"Michael Jackson şi atât.Restul se subînţelegea.La fiecare buletin de ştiri auzim: "Dezvlăuiri cutremurătoare despre Michael Jackson..." şi începe aruncarea cu pietre şi stropirea cu noroi.
Eu cred că cel mai mare omagiu pe care i-l putem aduce megastarului, este să îi ascultăm melodiile.Este ruşions pentru cineva, ca să nu fi ascultat măcar o piesă din repertoriul megastarului.Se spune că spectacolul de omagiere a fost mai vizionat decât primul pas făcut pe lună...de ce nu a doborât acest record al audienţei vizionarea unuia dintre concertele sale...pentru că mulţi au preferat să vizioneze decăderea.O sumedenie de anchete s-au deschis în cazul Michael Jackson.Toti caută să afle cum a murit, însă adevaraţii fani preferă să ştie cum a trăit Michael Jackson, regele muzicii pop, în regatul său numit "scenă".

Colţ de rai

Ploaia

Peste seninatatea cerului, s-au aşternut flamuri de nori, asemeni unor stoluri de hulubi, din care cad migălos bobiţe de cristal...picături de apă limpede, din izvorul înaltului.Şi aceste gingaşe perle ale vazduhului, răcoresc fruntea înfierbântată a pământului, scăldându-l în baia aurie a florilor de apă care-l încoronează.
Stau şi privesc cum plouă.Simt mirosul ploii, simt răcoarea ce mă învaluie, simt fragezimea stropilor care-mi cad pe frunte.Vântul leagănă uşor crengile pomilor, furând în zborul lui câte un fruct.Sub straşina casei, două rândunele s-au adăpostit de ploaie.Florile se scaldă în baia străvezie, iar iarba îşi dezmiardă verdeaţa în armonia stropilor.Minunată privelişte pe timp de ploaie.Gânduri şi idei îmi troienesc sufletul,îndemnându-mă să iau creionul şi să le trec pe hârtie.
Asemeni stropilor de ploaie,literele cad una câte una pe coala alba de hârtie, înlănţuite alcătuind versurile unei poezii închinate zeiţei PLOAIA.

Şi aşa a fost...

Toată noaptea am dormit ca un vultur la pândă, troienit de florile nerăbdării de a afla rezultatele de la examen.Nici timp să visez nu am avut.
Dimineaţa am avut ocazia să le văd....sunt relativ mulţumit de ele...se putea şi mai bine, dar sper să reusesc şi cu acestea să intru la facultatea pe care mi-o doresc.
Şi aşa a fost...după un an de stres şi două săptămani de examene, mă pot reîntoarce "acasă"...în Universul meu, pe acel tărâm unde creşte în loc de grâu păr de fată...unduios şi blond...acolo unde pot să mă las în voia visării şi să aştern pe hârtie zburdalnicele versuri care îmi cutreieră imaginaţia.
-Hei, poemule!Eşti pregătit?Acum te scot la iveală.Te învălui în coala de hartie, albă ca scutecele în care mă învelea mama când eram mic.

Despre examen...

Mă aflu în toiul examenului de bacalaureat.Prima parte a examenului a trecut, adică probele orale, azi am susţinut proba orală la limba franceză, iar ieri,proba la limba română.Probele orale au decurs bine şi am obţinut rezultate frumoase.S-au mai redresat şi emoţiile.Urmează probele scrise, la care sper că o să fie ca şi la cele orale, la fel şi rezultatele.
Să dea Dumnezeu să terminăm cu bine acest examen, şi să intrăm la facultatea pe care ne-o dorim.
Doamne ajută!

Unison...

Doar noaptea ne mai desparte de cea dintâi probă a examenului de bacalaureat.Examenul este foarte aproape, examenul este aici.
În prag de examen, amintirea anilor trecuţi se împleteşte cu marile emoţii.Amintirile, singurele care ne mai pot da speranţa acum în momentele de dinaintea examenului.Amintirea clipelor dulci şi a jocurilor nevinovate ale copilăriei fac să încolţească în sufletul nostru speranţa izbânzii.
Se pare că şi natura vibrează la unison cu sufletele noastre încărcate de emoţii.În agitaţia vîntului se simte zbuciumul sufletului nostru.
Natura e sufletul meu.Acum plouă şi bate vântul, natura se afla într-un zbucium copleşitor, asemeni sufletului meu încărcat de emoţii.Dar ca mâine, va răsări soarele, cerul va fi senin şi natura va îmbrăca din nou straiele de sărbătoare.Poate la fel va fi şi sufletul meu după terminarea acestui examen.Reuşita examenului îmi va transforma inima într-o zi senină şi sufletul într-un rai de flori.

Şi iarăşi emoţii...

Din nou emoţii, de data aceasta mult mai mari...emoţiile de la BAC.Urmează două săptămani de examen, în care o să fiu extrem de emoţionat, deoarece bacalaureatul este un examen de care depinde cariera mea profesionlă,deci este un examen foarte important.
Iar despre emoţii...spuneam eu într-un articol publicat luna trecută că emoţiile sunt necesare atunci când vrei ca ceea ce faci să aibă un final fericit.Când am publicat acea postare am avut de sustinut atestatul la informatică, unde bineînţeles că am avut emoţii, şi m-am străduit să rezolv toate cerinţele, şi în final rezultatul a fost remarcabil.
Emoţii am şi la examenul de bacalaureat, de aceea o să mă straduiesc, prin cunoştinţele acumulate în 4 ani de liceu, să obţin rezultate bune la examen, şi să îmi pot forma o cariera profesională.
Să dea Dumnezeu să trec cu bine peste acest examen, şi doresc mult succes tuturor celor care vor susţine examenul de bacalaureat în acest an.

După 120 de ani...

15 iunie 2009, o zi care ne aminteşte de Eminescu, o zi în care ne putem da seama că, deşi plecat cu 120 de ani în urmă,Eminescu este atât de actual...nu există om care să nu fi trecut prin şcoală şi să nu pronunţe măcar odată numele de "Eminescu".Prin el ne-am potolit foamea noastră literară, cu poeziile lui am crescut, prin el ne-am perfecţionat cunoştintele literare.
Posteritatea s-a hrănit îndelung din opera sa: lucrări, doctorate, articole...scrise într-o limbă de lemn, care nu au făcut decât să-l îngroape.Mulţi şi-au dobândit faima prin el.Mare adevar exprimă versurile:
"Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slavindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta."
Azi, când se împlinesc 120 de ani de la trecerea în nefiinţă a omului Eminescu, cel mai mare omagiu pe care i-l putem aduce, înainte de lumînări, flori şi cântece, este să-i citim opera-acesta este cel mai mare omagiu pe care i-l putem aduce marelui poet şi ziarist Mihai Eminescu.
Asupra vieţii lui nu intervin...mulţi caută şi acum să afle cum a trăit, şi mai ales cum a murit...se aud voci spunând că Eminescu ar fi murit nebun, sau bolnav de sifilis, sau mai ştiu eu cum.
Pe mine nu astea mă interesează,eu prefer să ştiu doar ce a scris,fără a-i critica geniul gândirii sale.

NU!Nu merg la vot!

De când am împlinit vârsta de 18 ani, şi mi s-a acordat dreptul de vot, niciodată nu am lipsit de la alegeri, indiferent de modul în care am votat.Acum însă este prea mult.Asta întrece orice măsură.Suntem chemaţi la vot şi nu avem pe cine vota.Spuneam eu că prezentul este conjugata trecutului(prezentul este trecutul cu semnul minus în faţa).De la renumitele personalităţi politice ale vremurilor de glorie: Titu Maiorescu,Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Octavian Goga ş.a.s-a ajuns la pseudopoliticeni,care nu fac decât să stâlcească limba româna, să declanşeze scandaluri,să se autopromoveze pentru imbecilitatea lor.
Astfel de reprezentanţi,induc poproul într-o "Turmentare", ca şi în comediile lui Caragiale, poporul român, ameţit de imbecilitatea politicenilor îşi pune faimoasa întrebare: "Eu cu cine votez?".Pentru mine răspunsul este "Eu nu votez!"...eu nu am cu cine vota.

Şi el a fost copil...

Cu ocazia celebrării zilei copilului, recomand tuturor vizitatorilor acestui blog cartea "Miradoniz" de Gheorghe Tomozei.
Citind cartea,o sa vă daţi seama de faptul ca "Şi el a fost copil".
Despre cine este vorba vă las pe voi să aflaţi din cartea respectivă.

Copilăria...

Într-un splendid început de vară, cu un întâi de iunie înflorit, la orizont, când a răsărit soarele, avea chipul unui copil.S-a ridicat din marea lui dragă, purtând pe cap coroană din alge parfumate, iar chipul îi sclipea asemeni scoicilor sidefii.S-a înălţat pe cer asemeni unui copil care se ridică din leagăn şi face primii pasi.Cu razele-i aurii a desenat pe seninătatea cerului zmei coloraţi şi felurite jucării copilăreşti.
Toată ziua s-a jucat alergând după norii pufoşi, încât nici nu a băgat de seamă că se întunecase.În văpaia razelor sale, zării în întuneric chipul întunecat al unei fete despletite care plângea.Fermecat de frumuseţea ei, soarele i-a şters lacrimile cu razele lui şi i-a dăruit lumina.Chipul fetei s-a învăluit într-o corolă de lumini, care a şters fiorul tristeţii, dezvăluindu-i chipul ei de ceara, cu ochi adânci ca marea şi senini ca cerul, cu buze roşii ca răsăritul şi păr galben ca spicul de grâu şi moale ca miezul pâinii.În faţa frumuseţii ei, Soarele se închină profund, iar pe albastrele aripi ale nemărginirii, miliarde de sclipiri scânteiară, având chipuri de copii.
Minunată legendă desprinsă din basmele copilăriei, pe care le păstrăm într-un colţ al sufletului, ca pe o veche fişă de pergament.
Copilăria, eterna duminică a vieţii noastre, înverzita grădină cu flori înmiresmate şi cireşe coapte, nemuritoare carte de poveşti, imens cufăr cu jucării, etern univers visător.
Copilăria, perioada cea mai sfântă din viaţă.De aici începe firul călătoriei spre viaţă, de aici izvorăşte elanul şi dorul de aventură în misteriosul labirint al vieţii, în care amintirea ne urmăreşte mereu.
Copilăria este cea dintâi poartă spre viaţă, cel dintâi drum spre şcoală, leagăn al poznelor, tărâm al hazului şi zâmbetului copilăresc.
Copilăria este peronul spre toate zările, debarcader spre toate mările, platformă de lansare a rachetelor sufletului, minunat de paşnice în exploatările lui din propriul nostru cosmos.
Copilăria a cunoscut forfota vacanţelor, a primelor jocuri, a primelor contacte cu viaţa.Ea s-a scăldat mereu în bucuria zâmbeului, a dansat pe muzicalitatea cântecelor copilăreşti şi a adormit ascultând basme.În peisajul ei, ca pe un fundal neuitat ni se proiectează după diversitatea amintirilor, trecerea timpului, trecerea generaţiilor, fantomele noastre succesive, chipurile celor dragi, aşa cum ne-au rămas în amintire, dragostea pură ca o joacă într-o zi minunată de primăvară.
Copilăria este izvorul nesecat de încântare şi fiori de frumuseţe, râu cu apă aurie în care clocoteşte viaţă şi optimism.
Deşi vremea a trecut şi am urcat alte trepte pe scara vieţii, îndepărtându-mă tot mai mult de copilărie, în gând, mereu voi străbate acea poiană înverzită cu fluturi albi,unde cerul e veşnic senin şi soarele dezmiardă cu razele-i calde, zborul stolurilor de hulubi, rândunele, privighetori şi alte păsări care poartă în penetul lor gingăşia.În acest feeric loc timpul s-a oprit, ticăitul ceasului e mut, iar vârsta nu are limite.
Indiferent de vârstă, de timp de loc, mă voi întoarce în acest loc mirific, deoarece aşa cum Venera din Millo nu şi-a pierdut frumuseţea pe motiv că nu are braţe, nici copilăria nu îşi pierde farmecul în trecerea timpului.


Silviu Raţiu

Naşterea Venerei

Eşti născută din scoica divinităţii,
Tu, perlă sidefie,simbol al frumuseţii,
Prototip al feminităţii divine,
Zeiţă a iubirii la romani,
Şi zeiţă a sufletului meu.

Acoperă-ţi trupul catifelat,
Cu haina nepăsării,
Cuprinde-mă şi pe mine în ea,
Cu părul tău lung cât istoria,
Galben ca spicul grâu,
Şi moale ca miezul de nucă,
Leagă trupurile noastre,
Să fim uniţi pe veci,
Să ne iubim etern.

Să ne îmbarcăm în scoica,
Din care te-ai născut şi-ai renăscut,
Şi să plutim pe apa lină a oceanului,
Legănaţi de sentimentul iubirii,
Şi purtaţi pe aripile nepăsării,
Să străbatem Olimpul.

Din înalturile divine,
Să privim cum pe Pământ,
Într-un Eden terestru,
Din scoici şi pietre preţioase,
Din marmură şi cristal,
Oamenii pământului,
Au ridicat un templu,
În cinstea zeiţei,
Pe care ei o VENEREază.

Vedem cum, oamenii,
În fiecare dimineaţă de vară,
Privesc la răsărit,
Să vadă cum pe albastrele aripi de cer,
Se naşte din seninătate,
Chipul angelic al fetei cu păr blond,
Şi ochi calzi şi strălucitori,
Chipul zeiţei pe care ei o VENEREază,
Iar eu o supraVENEREz.

Silviu Raţiu (imagine, Boticelli-"Naşterea Venerei")

Ziua emoţiilor mele...

Mâine e ziua emoţiilor mele...Să-mi trăiască!
28 Mai 2009, ziua în care trăiesc emoţiile susţinerii lucrării pentru atestat, emoţii premergătoare celor de la examenul de bacalaureat.
28 Mai 2009-ziua în care elevii clasei a-XII-a C, profil matematică-informatică, de la Colegiul Tehnic Târnaveni, vor susţine lucrările pentru atestatul profesional.Ne-am pregătit din timp cu lucrările, pe care azi le-am predat şi care ne aşteaptă sa le susţinem.
Am primit multe cuvinte de încurajare din partea celor care şi-au susţinut atestatul în anii anteriori mi-au spus "Să nu-ţi fie frică!"
Frică?De ce şi de cine să îmi fie frică? Susţin atestatul în laboratorul de informatică,în care 4 ani am studiat materia.Sala mi-e cunoscută nu am de ce să mă tem.
Deci frică nu mi-e, dar emoţii am.
Da!Am emoţii!
Se spune că atunci când vrei să faci ceva şi ai emoţii, vrei neapărat să faci acel lucru perfect.Dacă nu există emoţii, înseamnă că e nepăsare...iar lucrurile făcute din nepăsare nu vor corespunde aşteptărilor.
Emoţii am...dar sper să mi-le stăpânesc, înainte de a mă stăpâni ele pe mine.
În dimineaţa celei de-a douăzecişiopt-a zi a lui mai,mă voi prezenta la susţinerea lucrării pentru atestat,îmbrăcat în straie de sărbătoare...doar e ziua Emoţiilor mele.


Silviu Raţiu

Prezentul-conjugata trecutului

Totul pare a fi un grafic matematic, pe a cărui axe suntem situaţi noi, oamenii.Axele graficului sunt gata oricând să se rupă deoarece sunt întinse în exces de elementele dominante.În timp ce unele elemente tind spre perfcţiune, asemeni elementelor unui şir crescător, această cale spre absolut este îngreunată de categoria descrescătoare.
Da!Prezentul este conjugata trecutului!Este profund întemeiată această afirmaţie evidenţiată în realitate.
Astfel de la un popor geto-dac, luptător pentru dreptate şi libertate, am devenit un popor care îşi vinde valorile, înăbuşeşte dreptatea şi îşi încătuşează libertatea.
Asemeni legendarului luptător Agamemnon, care într-o societate de moravuri s-a transpus într-un Agamiţă (Gagamiţă) Dandanache(I.L.Caraciale), tot aşa de la renumiţii critici literari Titu Maiorescu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, în prezent, s-a "evoluat" la faimoşii critici de viaţă, licenţiaţi în prostia umană, adepţi ai analfabetismului, specialişti în distrugerea monumentelor,exploratori ai infernului şi deşertăciunii.
Vă invităm să luaţi parte la criticile din cadrul Asociaţiei criticilor de viaţă, cu sediul pe strada...(nici tastele nu vor sa îi scrie numele), unde aveţi deosebita onoare să descoperiţi biografia oricui, completată cu faimoasele bărfe specifice.
Şi ca orice asociaţie care se respecta, ACV(Asociaţia criticilor de viaţă), posedă în dotare:
- post de radio: RadioŞant FM
- post de televiziune: Bârfa TV
- cotidian: NonAdevărul
Aveţi grijă ce faceţi...criticii sunt cu ochii pe voi...spun asta din proprie experienţă.

Venere

Pentru a fi cerul veşnic senin,
Scăldat în razele mândrului soare,
Pentru a avea râul cursul lin,
Şi pentru a fi teii mereu în floare.

Pentru a curge veşnic ape line,
Şi păsări veşnic să cânte în lunci,
Pentru a fi mereu nopţile senine,
Şi parfumate cu miresme dulci.

Pentru a pluti mereu cocorii,
Spre noi din zările senine,
Pentru a domni lumina în culori,
Peste înverzitele coline.

Pentru a avea stelele sclipire,
Şi florile culoare şi miros,
Pentru a fi veşnic mitul de iubire,
Ne-a apărut acel vis frumos.

Pentru a fi un veşnic curcubeu,
Şi pentru a nu pieri speranţa şi puterea,
Printre muritori, în lume, Dumnezeu,
A trimis îngerul numit Venera.

Eşti lacrima din ochiul lui Hristos,
Întruchiparea ta îmi dă putere,
Să te iubesc, tu visul meu frumos,
Eşti zeiţa sufletului meu, Venere!

Nunta de flori

Era o dimineaţa superbă de mai, o dimineaţă dintre acelea în care soarele împrejmuia pământul într-un nimb auriu. Era una dintre acele dimineţi de mai, când prin iarba pudrată cu roua, îşi fac joc gazele, iar fluturii şi albinele colindă florile, reunindu-le frumuseţea în polen. Sub un cer senin ca zâmbetul unui copil, stoluri de păsări săgetau văzduhul.
În mirifica atmosferă a dimineţii, în cadrul edenic al naturii, doi tineri au venit să îşi mărturesească iubirea în faţa Marilor instanţe ale primăverii.
Gingaşe flori de primăvară învăluiau trupul ei mlădiet…părul ei blond ca lanul de grâu şi moale ca miezul pâinii cadea pe umeri-i catifelaţi, în ochii ei albaştri şi adânci, părea că oceanul şi-a revărsat apa, iar fruntea ei senină ca rugăciunea îi era încoronată cu folri albe. Pe buzele-i roşii ca răsăritul soarelui se citea zâmbetul unui copil nevinovat, iar în mână ţinea un bughet de flori de primăvară, legat cu o panglică albă, împletită din aripi de fluturi.
Alături îi stătea el, care cuprinzându-i trupul ei zvelt, parfumat cu izul florilor, o săruta graţios, jurându-i iubire, iar natura, îmbrăcată în mantia verde a pădurii îi cununa.
În adierea uşoară a vântului, troieniti de lumina soarelui şi mirosul îmbietor al florilor, acompaniaţi de trilurile păsărilor, cei doi îndrăgostiţi au pornit alaiul spre nunta de flori.
În mijlocul unei pajişti cu flori, un el şi o ea îşi trăiau nunta de flori. Cerul îi învăluise în seninul său iar soarele îi binecuvânta cu razele-i sclipitoare. Florile îi alinta cu izul lor îmbietor, iar păsările cu ciripitul lor le cânta de nuntă.
Spre seară, cand călimara nopţii, pictează zarea în violet, blânda lună îi găsi pe cei doi tineri, îmbrăţişaţi.
În liniştea nopţii,pe pajiştea înflorită lumina lunii de cristal, veghea somnul liniştit a doi tineri , care continuau să-şi petreacă nunta de flori, în paradisul unui vis.

Natura din sufletul meu

O adiere uşoară a vântului îmi murmură în suflet simfonia naturii...atât de covârşitor, încât paşii timpului se transformă în tăcere.
Tăcerea cuvântului... Cuvântul refuză să mai rostească dispariţia naturii, zi de zi, ceas de ceas, natura moare, îi ştirbim farmecul, frumuseţea o risipim prin acţiuni deşarte.
Tristeţea melancoliei naturii îmi învăluie sufletul...natura este în sufletul meu, natura sunt eu.
Natura este un martir, condamnat la moarte pentru frumuseţile şi minunăţiile pe care ni le oferă.
Ea suferă, iar suferinţa ei îmi umple sufletul de tristeţe şi durere. O privesc şi mă înfior. Mă doare când o văd suferind.
Mi se umezesc ochii privind utilajele care taie copacii pădurilor. Sunetele stridente ale acestora îmi spintecă auzul, iar pârâitul copacilor care cad, pare a fi sunetul sufletului meu care se frânge. Aceste sunete stridente au alungat animalele şi păsările, care înfiorate cântă cu glas pios dispariţia pădurii.
Simt că mi se taie respiraţia...privesc în sus şi văd cum seninul cerului este înghiţit de puhoaie de fum înecăcios, izvorât din incendierea miriştilor.
Privirea mi se tulbură...ştiu că aceste sentimente mi le transmite natura, deoarece seninătatea ochilor ei a fost înghiţită de fum. Ea nu mai poate privi prin ochii ei de lacuri, mări şi oceane. Limpezimea şi sclipirea ochilor ei a fost spulberată de tonele de deşeuri care se scaldă în lacuri, mări şi oceane, care au răpit plantele şi animalele acvatice, au alungat păsările de pe suprafaţa apei, orbind privirea, furând farmecul naturii, cufundând-o în nefiinţă.
Nu mai pot suporta această tragedie apocaliptică. Vreau să mă sustrag acestei privelişti cutremurătoare.
Intru în casă sperând că voi găsi liniştea, însă privirea mi se izbeşte de un tablou pictat în culori reci reprezentând „Natura moartă”.
Durerea sufletului meu este atât de profundă, încât se transformă în delir. Părăsesc încăperea în care tabloul mi-a amplificat tristeţea. Ies afară...dar...natura îmi pare un tablou imens, pictat în culori reci. Cerul este cenuşiu iar soarele palid, florile ofilite par a fi de plumb, iarba uscată, iar apa râului îmi pare sângele care a curs din trupul naturii în timpul martiriului.
Cu sufletul frânt de durere, încă mai tânjesc la ceva care să mă salveze. O fărâmă de speranţă îmi încolţeşte în suflet- visul.
Închid ochii şi, plutind pe aripile visului, ajung într-un ţinut de basm, în care natura este o fecioară , cu parul blond, lung, împletit cu flori de primăvară, cu ochii senini ca cerul, adânci şi sclipitori ca apa mării, şi dulci ca cireşele din iunie. Buzele ei roşii ca răsăritul soarelui, trupul ei mlădiet, înfăşurat în veştminte de frunze şi flori, îmi vindecă rănile sufleteşti, îmi şterge tristetea din inimă, iar ochilor mei le redă lumina.
Sufletul îmi naşte dorinţe arzătoare: aş vrea să pot atinge raza de soare şi să-i sorb lumina, aş vrea să adun în suflet mireasma tuturor florilor pământului, aş vrea să adorm în iarba fragedă, moale, îmbietoare...aş vrea să fiu eu raza, pădurea şi izvorul...
Mă trezesc şi calc hotărât, şi asemeni voievozilor care sună din goarnă chemând ostaşii la luptă, chem şi eu omenirea la lupta contra poluării.

9 mai

Pentru România, ziua de 9 mai are dublă semnificaţie:
- cea dintâi semnificaţie este aceea ca în 9 mai se sărbătoreşte "Ziua Europei"
- a doua semnificaţie a zilei de 9 mai pentru România este aceea ca în urma cu 114 ani, la 9 mai 1895 în satul Lancrăm (jud. Alba), s-a născut cel care avea să devină marele poet şi filosof român LUCIAN BLAGA.

Sat al meu, ce porţi în nume
sunetele lacrimei,
la chemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
şi potecă patimei.

Spre tine cine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.

(L. Blaga -"9 mai 1895")

Mulţumesc vizitatorilor acestui blog

Verificându-mi blogul, observ că în mai puţin de o lună de când am început să postez pe acest blog, numarul vizualiărilor a depăşit 5000, raportând acest număr la numărul total de postări adăugate, observ că fiecărei postări îi corespunde un număr semnificativ de vizualizări.
Pentru aceasta le mulţumesc vizitatorilor acestui blog, care au contribuit la sporirea numărului de vizualizări, totodată mulţumindu-le şi pentru încrederea acordată, şi anume că postarea pe un blog nu este muncă de Sisf.

O expresie care mă pune pe gânduri...

Cu ceva vreme în urmă discutasem cu o anumită persoană diferite chestii, iar în urma discuţiei noastre, persoana respectivă mi-a spus: "Tu meriţi mult mai mult decât ai!". Această expresie mă pune pe gânduri deoarece nu îmi dau seama ce a vrut acea persoană să spună, precizez că este o persoană cu pregatire intelectuală superioară.
Nu îmi pot explica semnificaţia acestei expresii şi mă întreb mereu, ce am şi ce merit.
O primă interpretare i-am dat expresiei ca referife la starea materială, dar după părerea mea, din punct de vedere material nu văd să îmi lipsească ceva foarte important, deoarece cât am acum mi-e suficient...mă gândesc că domnul respectiv nu s-a referit la vile şi limuzine, deoarece intelectual fiind nu îl preocupă asemenea lucruri.
Nu îmi pot explica ce semnifică această afirmaţie, rostită în urma discuţiei noastre, deoarece am tratat chestiuni din sfera intelectuală, nicidecum socială.
Am interpretat această afirmaţie şi din punct de vedere intelectual, însă având în vedere că eu sunt în formare profesională, nu prea văd ce aş merita să am, deoarece eu încă nu mi-am format totalmente cariera...mai am încă de studiat.

Am scris această postare, deoarece această afirmaţie mă frământă de ceva timp, şi aştept sugestii în legătură cu ceea ar putea semnifica această expresie.

1 Mai

Anul acesta am ales să sarbătorim 1 Mai, la ţară, într-un loc liniştit, lipsit de stresul şi învălmăseala de la oraş, lipsit de poluare şi zgomotul trenurilor care şuieră asurzitor.
Un loc de legendă, asemănător satelor din romanele lui Rebreanu, Preda şi Sadoveanu, un sat în care tradiţiile sunt încă vii.
Retras într-o vale, înconjurat de dealuri înalte, satul pare a fi o cetate, fortificată cu ziduri înalte.
În primăvară, satul e minunat la privit...cu uliţele pietruite,pomii înfloriţi, casuţele proaspăt văruite,oamenii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare.
Aici am ales să petrecem Întâiul de Mai, în ambianţa plăcuta a grădinii cu iarbă verde şi flori, cu pomi înfloriţi şi miresme plăcute.
Ne-am adunat toţi: părinţi, rude, EU.
Imensa grădina a bunicilor este un mediu propice sărbatorii.Iarba verde, pomii înfloriţi ai livezii,mireasma florilor de cireşi şi de liliac, cerul senin pe care straluceşte un soare arzător...atmosferă de sărbătoare.
Lemnele mocnesc în foc,jarul e roşu ca răsăritul soarelui,carnea sfârâie pe grătar,fumul se împrăştia prin văzduh.
Muzica cîntă,noi povestim, râdem, ne veselim.
Îmi aduce mama cei mai rumeni şi mai frumoşi mititei.Halbele par nişte izvoare din care izvorăşte apa de aur, cu flori de liliac alb deasupra.
Mâncăm, povestim, ne veselim: EU, părinţii, rudele.De sus, bunicii ne privesc surâzand.
Le păstrăm mereu amintirea în suflete.Ei sunt mândri de noi, ne privesc de sus şi zambesc.
Spre seară, fiori de vânt şi flamuri sure de nori, amenintă cerul, picuri de ploaie cad din cer, pe pământul însetat.Sunt lacrimile tristeţii pe care azi am alungat-o din sufletele noastre.

Ninsoare de primăvară

Astăzi a fost o zi minunată al fragedului Aprilie, o superbă Duminică a florilor şi albinelor, a fluturilor şi a păsărilor...a fost o Duminică a primăverii.
Şi-n această înmiresmată Duminică, cea din urmă a lui Aprilie, am ieşit la o plimbare de relaxare prin grădină, în amiaza scăldată în soare şi mangâiată cu dulci adieri.
Cu iarba verde şi pomii înfloriţi, grădina era de o privelişte superbă, desprinsă parcă din basmele copilăriei,un ţinut mirific în care florile râd la soare, păsărelele cântă, iar albinele şi fluturii dansează pe muzica unui râs de copil.
Plimbându-mă prin grădină, în gînd mi-au înviat toate amintirile copilăriei.
M-am aşezat la umrba cireşului, pe iarba verde şi moale.Privind prin coroana cireşului, cerul senin,ca albastrul de la Voroneţ,am căzut pe gînduri,cufundându-mă într-o melancolică stare meditativă.
O adiere de vânt leagănă crengile cireşului, şi deodată vad cum din înaltul lui, o ploaie de miresme albe se revarsă pe pământ.Vântul a invitat la dans petalele florilor de cireş,care plutind prin aer dădeau impresia unei ninsori de primăvară.
Privind neclintit, ninsoarea de petale, mă trezesc deodată, învelit într-o mantie de petale...a nins peste mine cu petale de cireş, a nins peste mine cu melancolie...a nins primăvara.

Cugetare pe tema morţii

Eu cred că în recunoaşterea valorii unui om, cel din urmă cuvânt îl are de spus moartea.
S-a întâmplat de multe ori ca valoarea adevărata a omului să fie recunoscută abia după moartea sa,atunci când este prea târziu pentru omul de valoare, acesta nemaiavând posibilitatea să guste din cupa triumfului.
Cel mai concret exemplu este cel al lui Iisus,astfel în momentul în care a murit pe cruce,când s-a iscat o furtună puternică, unul dintre ofiţerii romani a exclamat: "Adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu".Deşi eu cred că Iisus nu avea nevoie de laude şi urale,nu avea nevoie de recompense pentru tot binele pe care l-a făcut oamenilor, deoarece menirea Sa pe pământ era să mântuiască lumea de păcate,am dat acest exemplu pentru a evidenţia rolul suprem al morţii în recunoaşterea valorii omului, deşi în cazul lui Iisus,elementul central prin care oamenii recunosc slava şi puterea Sa divină, este Învierea.
Exemple concrete întâlnim în ziua de azi din ce în ce mai des,însă ceea ce mă derajează pe mine, nu este faptul că este recunoscută valoarea acestor oameni, ci mă irită faptul că valoarea acestora este recunoscută abia după ce aceştia mor, fiind premiaţi post mortem.
Sunt de părere că valoarea cuiva trebuie recunoscută încă din timpul vieţii persoanei respective, pentru a nu da posibilitatea morţii de a-şi premia valorile.

Cei mai valoroşi scriitori

Cineva m-a întrebat:
-"Silviu, că tot îţi place să porţi discuţii despre literatură, spune-mi te rog, cine crezi tu că este cel mai mare scriitor?"
Iar eu am răspuns:
-" Nu ştiu exact să spun care este cel mai mare scriitor, însă cred că cei mai valoroşi scriitori sunt Matei,Marcu,Luca şi Ioan, autorii celebrei şi arhicunoscutei Evanghelii sau "Biografia Fiului lui Dumnezeu"(M.Eminescu), cea mai de preţ carte a creştinismului.Aceştia cred eu că sunt cei mai valoroşi scriitori, cei care au prezentat realist, cu exactitate, viaţa "Blândului nazarinean răstignit pentru păcatele noastre".

Când florile de tei...

Când florile de tei vor înflori,
Şi vor împrăştia savoarea-nmiresmată,
Atunci ca-n basme vom trăi,
Dulcea iubire binecuvântată.

Ore în şir vom sta îmbrăţişaţi,
La umbra teiului plin de magie,
Din a cărui farmec vom fi învăluiţi,
Într-o corolă de melancolie.

În noapte mândra lună va veni,
Luceafărul drept candelă o să vegheze,
Stelele din flori de tei ne vor impleti,
Mândre cununi pe cap să ni le aşeze.

Iar teiul în veştmînt de sărbători,
Plin de lumină şi culoare,
Va troieni-n ale sale flori,
Iubirea cea nemuritoare.

Ca lebăda pe apă...

Ca lebăda pe apă,
Pe dinainte-mi treci,
Acoperindu-mi faţa
Cu a tale braţe reci.

Ca o lumină sacră
Asupra mea răsari,
Te iubesc că mi-esti dragă,
Sub clarul cer de mai.

Şi netezindu-mi părul,
Cu degetele-ţi fine,
Las să mă fure aleanul,
Privindu-te pe tine.

Cu părul tău de aur,
Durerile îmi smulgi,
Cănzând pe al meu umăr,
Suviţe de aur lungi.

E pace şi tăcere
Şi suntem doar noi doi,
Simt dulcea mângâiere
Şi ale tale buze moi.

Şi mă cuprinde-un gând,
Prin mângâieri şi şoapte,
Suntem noi pe pământ,
Sau în sacralitate?

Deşi e întuneric,
Eu clar îti pot vedea,
Chipul de înger care,
Luceşte ca o stea.

Istoricilor

Voi, care prin ale voastre luminate minţi,
Cinstit-aţi cu demnitate această ţară,
Şi pe hârtie aţi aşternut arginţi,
Istoria-i a ţării comoară.

Voi, care aţi evocat trecute vremi,
Şi aţi scris memorii, eseuri, cronici,
Armonios în opere aţi povestit,
Cursul zbuciumatei noastre istorii.

Şi aţi descris lupte şi războaie,
Victorii, şi înfrângeri suferite,
Istoria ţării este pătată,
Cu sângele sufletelor zdrobite.

Dar aţi plecat de pe acest pământ,
Şi aţi trecut în alte lumi mai bune,
Trupurile vă sunt închise în mormânt,
Dar în cărţi de aur este scris al vostru nume.

Toate-s vechi şi nouă toate

Iepuraşul

Iepuraşul de Paşte, cel ce aduce ouăle roşii, îşi are originea în Germania. El a devenit mesagerul mult iubit şi aşteptat al cadourilor pentru copii. În dimineaţa de Paşti copiii aşteaptă cu nerăbdare cadourile iepuraşului, care sunt ascunse în casă sau prin gradină.

În tradiţia populară germană veche iepuraşul simbolizează fertilitatea.

Originea traditiei Iepurasului de Paste se regăseşte în sărbătorile pre-crestine ale fertilitătii dedicate zeiţei Eostre, zeiţa Lunii în ţările din nordul Europei.

O veche legendă spune că zeiţa Eostre a găsit într-o iarnă o pasăre ranită pe cîmp, în zăpadă. Zeita a vrut să o salveze de la moarte şi a transformat-o într-o iepuroaică ce şi-a păstrat posibilitatea de a depune ouă. În semn de mulţumire pentru binefacatoarea sa, iepuroaica obişnuia să decoreze ouăle făcute şi să le dăruiască zeiţei.

Ouăle roşii

Ouăle pictate de Paşti simbolizează mormîntul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea din morti. De aceea, cînd ciocneşti oul spui: "Hristos a inviat!", iar cel cu care ai ciocnit îţi răspunde: "Adevărat a inviat!".
Culoarea roşie a oualelor simbolizeaza sîngele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mîntuire lumii.
Ouale se mai vopsesc şi în albastru, verde şi galben, deşi roşu este cea mai întîlnită culoare. În anumite zone din ţară, pictatul oualelor a ajuns o adevarată operă de artă şi de migală.
Tradiţia românească considera oul roşu simbol al nemuririi si prosperitatii. La sate exista obiceiul de a te spăla pe faţă în prima zi de Paşti cu apa in care s-a pus busuioc, cativa bănuţi şi un ou roşu – "ca să fii rumen şi frumos".

Hristos a înviat!

Înviere

Soarele a alungat norii,
şi a redat viaţa pe pământ,
Precum îngerul a înlăturat cu a sale aripi,
Greoaia piatră a Sfântului Mormânt.

Florile-n glastre împrăştie parfumul,
De azi totul a intrat în viaţă nouă,
Sun mesele-ncărcate de cozonaci,
De prăjituri şi colorate ouă.

Bisericile azi răsună,
De vocile creştinilor,
Pe chipuri le straluceşte voia bună,
Pulsează a pace inimile lor.

Sunt astăzi Paştele, creştine,
Nu ai niciun motiv sa fi supărat,
Gândurile negre alungă-le din tine,
Cântă cu noi "Hristos a înviat!"

Vinerea mare

Bisericile îmbracă doliu funerar,
Toate cântările au devenit şoapte,
E neatinsă masa Sfântului Altar,
Îndurerat clopotul nu mai bate.

Cerul e înnorat şi e-ntuneric,
Şi cade ploaie pe pământul trist,
Au flăcări palide lumânările-n sfeşnic,
Din cer picură lacrimile lui Crist.

Se aude-n surd cum cântă ectanii,
Prohodul punerii-n mormânt,
Preoţii binecuvântând-n a lor cetanii,
Înaltă rugăciuni la Duhul Sfânt.

Creştini veniţi la rugăciune,
Păstrează vechiul ritual,
Purtând pe braţe Sfântul Aer,
Lăcaşu-l înconjoară-n marş funerar.

Sunt ochii lor de lacrimi plini,
Şi palid lumânările-n mâini ard,
Căci astăzi Iisus a fost chemat la chin,
Jertfindu-Se S-a coborât în iad.

Peste creştini domneşte întristare,
Zbătându-se orice inimă cere,
S-audă a preotului chemare:
"Sunt Paştele, veniţi la Înviere!"

Paradoxal

Orientându-mi atenţia asupra situaţiei din Republica Moldova, am constatat un lucru paradoxal şi anume că poeţii Grigore Vieru şi Mihai Eminescu au avut aceaşi soartă, adică,
aceea de a fi ucişi din motive politice.
Grigore Vieru, poetul basarabean, marele luptător pentru unirea Republicii Moldova cu România a fost ucis din motive politice, deoarece dacă trăia alegerile nu ar fi fost fraudate şi comunismul din Republica Moldova ar fi fost înlăturat.
Grigore Veieru a fost un mare admirator a lui Eminescu, închinăndu-i cîteva dintre poeziile sale, iar soarta a făcut ca în mod paradoxal Grigore Vieru să moară la fel ca şi Eminescu.
În urma acestei afirmaţii mă întreb care va fi paradoxul meu,pentru ca eu îi admir pe cei doi poeţi.

P.S. Cred că ar trebui să nu mă implic în politică, dar ceea ce se întâmplă în Republica Moldova e dureros.

Oamenii au ridicat un templu în cinstea unei zeiţe pe care o VE-NE-RAu.

Jocul de şah

Ziua şi noaptea joacă şah,
Ziua are piesele albe,
Iar noaptea pe cele negre,
Jocul l-au început odată cu crearea lumii,
Şi tot nu l-au terminat,
Din vremurile străvechi,de la obârşii,
Ziua şi noaptea mută neîncetat piesele
De pe imensa tablă de şah a lumii.
Unele piese sunt scoase de pe tablă,
Mult prea devreme,
Altele, mai târziu,
Jocul durează şi în prezent,
Piesele încă se mişcă pe tablă,
Şi se vor mişca şi în viitor,
Până când vor intra în MATUL,
Numit-Apocalipsă...

Padurea

Cînd cea din urma speranţă
Din sufletul meu se pierde,
Şi mă simt mereu în ceaţa,
Intru-n tine, templu verde.

Tu, îmi redai fericirea,
Cufundandu-ma-n visare,
Cand ascult melancolia,
Glasului crengilor tale.

Mă faci sa mă simt un rege
Cînd pe frunte îmi aşezi
Împletită-n rămurele,
Coroană din frunze verzi.

Copacii îmi par coloane,
Ale unui superb palat,
Pavat cu mozaic de frunze,
Şi cu flori încoronat.

Cînd printre tinere ramuri,
Vantu-şi plimbă adierea,
Izvorul naşte în susur,
Apa lui dulce ca mierea.

Păsări îşi încep cîntarea,
Le asculta carduri de cerbi,
Ce s-au adunat sa pască,
Iarba verzilor poieni.

Eu, cufuntat în visare,
Către izvor mă îndrept,
Să simt dulce o racoare,
Pe mîini, pe fata, pe piept.

Obosit mă-ntind pe frunze uscate,
Şi somnul las să mă cuprindă,
Cînd izvorul susură-n şoapte,
Şi de canturi e pădurea plină

Sâmbata lui Lazăr

De ziua morţilor, doua poezii specifice scrise de regretatul poet basrabean Grigore Vieru:

Nu am,moarte cu tine nimic...


Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.


Doina …

In memoria lui Igor Vieru,
Petru Zadnipru, Liviu Damian,
Ion Vatamanu, Vlad Iovita
Ceva se-ntampla azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi.

Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

Interpretarea expresiei: „greu de pătruns”

Fiecare obiect prezintă o serie de caracteristici,prin care se evidenţiază natura acestuia.
În această serie de caracteristici este inclusă şi expresia „greu de pătruns”, însă aceasta poate fi interpretată în diferite moduri.
De exemplu dacă spunem că un tunel este greu de pătruns ne referim la faptul că în tunelul respectiv există anumite obstacole, care pun în dificultate accesul în tunelul respectiv.
Expresia „a fi greu de pătruns” atribuită omului se referă la faptul că omul este greu de pătruns din punct de vedere psihic şi psihologic, adică este greu de înţeles de către ceilalţi şi mai mult prezintă multe caractere sufleteşti obscure.Aceasta este interpretarea corectă a expresiei „a fi greu de pătruns”, atribuită omului.
Există însă un alt mod de a interpreta această expresie însă nu cred că este cazul să detaliez, deoarece nu mă caracterizează din moment ce caracterul meu poartă sufixul HETERO.


P.S. Vedeţi cât de greu am fost de pătruns când am folosit această expresie în
descrierea mea.

O zi din viaţa mea de fluture

Mă trezesc într-un început de aprilie, într-o dimineaţă din acelea când razele soarelui binecuvântează pământul , împletind într-un nimb auriu aripile unui fluture.
M-am aşezat în braţele naturii, deoarece sunt prietenul ei răsfăţat.
Ea mă învaţase să privesc primăvara, ea îmi făcea mingi de smarald pe care eu le priveam-muguri.Ea îmi dăruia prele care zboară-păsări.Ea îmi aducea ghemotoace răsucite-melci. Ea mă alinta cu o adiere de vânt.
Ştiam acum ca primăvara este o duminică a pământului şi că florile şi iarba sunt drăgălaşe ca zâmbetul unui copil.Îmi râdeau ochii, îmi râdeau buzele, iar inima îmi zburda în piept ca un mieluşel.
Simţeam nevoia de a hoinări, şi dintr-o bătaie de aripi am început să plutesc in aer.
Toata ziua am hoinărit din floare îm floare, m-am jucat cu albinele,am ascultat cântecul păsărilor şi am râs la soare. Am privit jocul copiilor şi m-am jucat în părul fetelor. Aveau părul blond ca spicul de grâu şi moale ca miezul pâinii.
Spre seara m-am aşezat pe o ramura de unde am ascultat doinele şi baladele româneşti, cântate de tăranii strânşi în jurul focului.
În lumina lunii şi sclipirea stelelor, dezmierdat de mirosul îmbietor al florilor de primăvară am adormit într-o lalea, visând o poiană minunată cu flori, prin care zboară fluturi albi.

Aforism

Cred că uneori este bine ca oamenii să fie egoişti, însă numai atunci când posedă prostia infinită, în sensul că este bine să o păstreze pentru ei fără a o transmite şi altora...
Mai nou se întampla ca nerozia să devină virtute şi virtutea să devină o ruşine...

Gânduri la sfârşit de liceu...

Sunt aproape patru ani de când străbat drumul iniţierii în viaţă, de când bat la uşile cunoaşterii şi mi se deschid misterioasele căi ale noului, sunt aproape patru ani de când îmi potolesc setea cu apa de la izvorul înţelepciunii.Sunt aproape patru ani de când mă aflu în atelierul de făurie a oamenilor viitorului, numit liceu.
Ajuns la capăt de drum mă opresc în faţa uriaşei porţi pe care stă scris cu litere de aur:
“BINE AŢI VENIT ÎN RAZBOIUL VIEŢII!”
Sunt cuprins de vraja emoţiei şi nu gasesc nimic mai plăcut în aceste clipe decât să meditez la ceea ce a fost frumos şi va ramane viu în sufletul meu.
Mă reîntorc în toamna aramie al tânărului an de naştere al adolescenţei, când cuprins de emoţie intram pe poarta liceului , simţindu-mă ca un fulg plăpând care atras de misterele cunoaşterii pătrunde în imensa cetate a invaţăturii.
Alaturi de colegi paream nişte soldati trimişi să cucereasca tărâmul misterios al cunoaşterii.Cărţile ne erau armele, notele mari primele biruinţe, iar cuvintele de lauda ale profesorilor, primele ode închinate biruitorilor.
Retrăiesc acele momente până cand ajung din nou la capăt de drum, inaintea uriaşei porţi spre viitor.
Trag aer în piept şi deschid poarta.Mi se arată un nou drum pe care trebuie să-l străbat. Sunt aruncat din nou în vâltorile unui nou razboi în care pot învinge cu arma numita cunoaştere.
Ce se va întampla nu am de unde să ştiu.Voi înfrunta orice obstacol prin forţa învăţăturii dobândita în liceu.

Raţiu Silviu

Rugăminte pentru vizitatorii acestui blog

Dacă aveţi ceva de spus referitor la postările de pe acest blog(admiraţii, critici...),vă rog să nu vă exprimaţi părerea în spaţiul destinat comentariilor, deoarece este posibil ca eu sa nu le citesc şi să nu vă raspund.Nu am timp să îmi verific blogul de fiecare dată, de aceea în cazul în care doriţi să comentaţi ceva referitor la un articol, mă găsiţi pe id-ul silviu_silviuttz sau pe adresa de e-mail silviu_silviuttz@yahoo.com.

Silviuttz

Îndemn

O, vântule zbuciumat,
Cutreieră toate bibliotecile,
Şi adună în zborul tău,
Toate cărţile scriitorilor români.
Împraştie-le prin toate colţurile lumii,
Clădeşte cu ele turnuri uriaşe,
Ridică insule pe ocean,
Arborează paginile drept steaguri,
Să ştie tot pământul,
Care literatură e mai mândra ,
Şi mai frumoasă...

Mi-e dor...

Mi-e dor de anii ce-au trecut,
Să-i aduc înapoi nu pot,
Aş vrea ca tot trecutul sa învie,
Să mă întorc în copilarie.

Mi-e dor de primavera lină,
Şi de zilele cu lumină,
Mi-e dor de pajiştile verzi,
Şi de înmuguritele livezi.

Mi-e dor de codrul înverzit,
Şi de izvorul dezmorţit,
De luncile de cântec pline,
Şi de înverzitele coline.

Mi-e dor de cerul străveziu,
Şi de soarele auriu,
Mi-e dor de muguri şi de folri,
Mi-e dor de Sfinte Sărbători.

Mi-e dor de albine şi fluturi,
Mi-e dor de ale copilăriei jocuri,
Mi-e dor de gâze şi bondari,
Şi de uriaşii stejari.

Mi-e dor de păsări călătoare,
Şi de trilul de privighetoare,
Mi-e dor de ogoarele arate,
Şi de gradinile lucrate.

Mi-e dor de cerul cel senin,
Mi-e dor de luna de rubin,
Mi-e dor de stele sclipitoare,
Şi de a primăverii culoare.

Mi-e dor de vremurile calde,
Mi-e dor de doine şi balade,
Mi-e dor de întinsele câmpii,
Mi-e dor de a noastre poezii.

Mi-e dor de înfloriţii tei,
Şi de parfumatele alei,
Mi-e dor de-al ciripitului ecou,
Şi de noptile cu Crai Nou.

Mi-e dor de anii ce au trecut,
Să-i aduc înapoi nu pot,
S-a pierdut totul în van,
Mi-e dor de cel care eram...